Ce opțiuni au părinții care nu pot sta vara acasă cu copiii. Școlile de vară, în discuție

×
Publicitate

Decât cu o bonă pe care nu o cunosc, mai bine la o grădiniță controlată atent de DSP. Asta își spun mulți părinți care ar vrea să meargă la serviciu și care nu au bunici disponibili, ori nu vor să-i expună.

Pentru ei, anii trecuți soluția era școala de vară. Asociația instituțiilor particulare de învățământ discută cu Ministerul Educației un posibil set de norme pentru a putea primi copii în curând. Însă decizia aparține guvernului și depinde de numărul de noi infectări.

Contrar aparențelor, nu suntem într-un luminiș de pădure, ci în curtea de 10.000 de metri pătrați a unei grădinițe private unde zburdau, până pe 10 martie, 150 de copii.

Porțile grădinițelor private și ale celor de stat s-au închis și vor rămâne așa cel puțin până pe 15 iunie. Ce se întâmplă apoi? Nimeni nu știe. Anii trecuți, cei 33 de educatori aflați în șomaj tehnic, se întâlneau cu copiii în grădiniță de vară până în septembrie.

Trei sferturi dintre părinți au depus deja cereri pentru grădiniță de vară, pentru că vor merge în curând la serviciu și nu au sau nu vor alte soluții.

Părinții se tem că dacă vor rămâne acasă pe perioada verii își vor pierde locurile de muncă

 

Deși un părinte poate rămâne acasă împreună cu copiii, iar statul ii plătește 75% din salariul mediu brut -dar nu mai mult de 2200 de lei, mulți se tem să nu își piardă locul de muncă dacă lipsesc toată vara, iar cei cu lefuri mari pierd bani.

Oana Scarlat, mama: „Ne-am gândit și la varianta unei bone, nu ai o siguranță că stă izolată și nu vine decât la tine, e același risc pe care ți-l asumi dacă duci copilul la grădiniță.”

Într-adevăr, și problema asta, că nu ai ce să faci cu ei la un moment dat contează. Oricum nu se va înlătura riscul.

Gândiți-vă numai ce se va întâmpla cu toți părinții care vor trebui să se întoarcă la birou, care nu au mijloace de transport personale și se vor înghesui în mijloace de transport în comun, vor sta în birouri unde suntem la grămadă cu toții. Stai toată ziua, urmând ca seară să vii să interacționezi cu copilul.

Dan Prediger, manager: „Cred că ar trebui să se facă o analiză diferențiată. Fiecare unitate de învățământ să explice ce face, în ce condiții poate să desfășoare activitățile și în funcție de asta DSP-ul să hotărască dacă poate sau nu să-și desfășoare activitățile. Dacă locul nu era igienic înainte de coronavirus n-o să fie nici acum, normal că riscurile sunt foarte mari și nu vrei să-ți duci copilul.”

Peste 150.000 de preșcolari și elevi au fost înscriși, anii trecuți, în 500 de grădinițe și școli private.

Instituțiile particulare de învățământ vor să redeschidă la jumătatea lunii iunie

 

La sediul Ministerului Educației se poartă în continuare negocieri cu reprezentanții instituțiilor particulare de învățământ, care vor să redeschidă de la jumătatea lui iunie.

Atenție, nu cad sub incidența acestei decizii centrele educaționale. Teoretic, pot deschide vara. Practic, răspunderea e uriașă. La Galați, un centru de activități a închis în martie și așteaptă un set de măsuri emise de autorități.

Alina Golaeș, manager: „Suntem conștienți că e foarte importantă sănătatea celor mici, de aceea propunem un număr mic de copii în grupe, pe care l-am și avut, și multe ieșiri în natură, astfel încât copiii să poată învață și în condițiile date.”

Deocamdată, grădinițele rămân închise până la toamnă. Orice modificare depinde de evoluția bolii după ridicarea restrictilor de deplasare din 15 mai.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
Citește și...
Admiterea la facultate 2020. Anunțul ministerului Educației după întâlnirea cu universitățile

Ministrul Educației, Monica Anisie, s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanți ai Consiliul Național al Rectorilor, Sindicatului Alma Mater și asociațiilor studențești pentru a stabili cadrul de lucru pentru derularea activităților în sistemul universitar românesc, în contextul pandemiei COVID-19.

Plan de salvare pentru învătământul privat. Au probleme financiare şi şcolile, şi părinţii

Ministerul Educației a dat noi detalii despre activitatea din învățământ, după încetarea stării de urgență.

Noi măsuri adoptate în sistemul educațional. Schimbări în materia pentru Evaluarea Națională

Ministerul Educaţiei a anunţat măsurile pe care le ia în calcul pentru reluarea activității în sistemul educațional. Prioritare sunt încheierea situaţiei şcolare pentru toţi elevii şi susţinerea examenelor.

Recomandări
Miza celor șapte hidrocentrale disputate între PSD și Palatul Cotroceni. Cel mai vechi proiect datează din 1989

Șapte hidrocentrale începute în urmă cu zeci de ani sunt subiectul unei noi dispute între Palatul Cotroceni și Parlament.

Forțele Navale: Dronele descoperite lângă Neptun Deep erau rusești. Avem 159 de mine marine distruse

Şeful Statului Major al Forţelor Navale, Mihai Panait, a afirmat că dronele descoperite şi distruse în Marea Neagră, în zona Neptun Deep, au fost de provenienţă rusească. 

VIDEO cu Eclipsa de Soare. Europa a avut parte de o eclipsă totală de Soare, prima după 27 de ani

Miercuri, 12 august 2026, a avut loc cea mai importantă eclipsă de Soare a anului, un fenomen astronomic vizibil parțial și din România, dar care a putut fi admirat în forma sa totală în special din Spania și din regiuni nordice.