Câți bani cer contrabandiștii care promit refugiaților trecerea în Marea Britanie. Cazul unui român condamnat la închisoare

×
Publicitate

Pentru patru mii de euro, contrabandiștii le promit refugiaților trecerea în Marea Britanie. Iar printre cărăuși sunt și șoferi români.

Campania Știrilor PRO TV „Migranți de contrabandă” face dezvăluiri despre camionagii care sunt prinși în rețelele transfrontaliere de trafic de persoane. Autoritățile franceze și britanice ne-au comunicat că în penitenciarele lor sunt zeci de șoferi cu cetățenie română.

Cel mai răsunător caz a fost înregistrat în 2019. Atunci, 39 de vietnamezi cu murit asfixiați, într-un camion frigorific. Unul dintre liderii grupului de traficanți este român și a fost deja condamnat la 27 de ani de închisoare, în Marea Britanie.

Dincolo de românii uciși și agresați, mai există însă o categorie, cea a șoferilor care se complac să îi treacă prin frontiere, contra cost. Sunt românii părtași, în filierele internaționale. 35 dintre ei ar fi ajuns până acum în penitenticiarele din Calais și Dover. Alte câteva zeci de șoferi au primit interdicție de a mai intra în Regatul Unit, după ce au fost depistați cu migranți în camioane. Tentația e mare, traseul migranților implică taxe uriașe: 4 mii de lire pentru fiecare persoană ascunsă fraudulos, în remorcă, până la britanici.

Au venit și îmi propun sume mari, mii de euro...”, spune Leonard Vodnicear, șofer de TIR.

Leonard susține că mulți șoferi români îi ajută pe migranți și acceptă să îi ascundă, contracost, pe principiul că și România a avut cândva transfugi, care se ascundeau și treceau fraudulos, fără viză, spre Vestul Europei. De dragul vremurilor de atunci, dar mai ales și pentru că sunt bani mulți în joc, unii dintre conaționalii de pe camioane se fac că nu văd că li se urcă pasageri la remorcă.

Se dau bani mulți pentru ei, în Franța”, spune un alt șofer.

Mai sunt unii români care ei singuri caută să îi bage în camioane, dar ăștia sunt puțini...”, a mărturisit Ionel Cernat, șofer de camion.

În zona porturilor Calais și Dunkirk sunt filiere complexe, care includ călăuze, transportatori, dar și capi care coordonează trecerile ilegale.

Un caz terifiant, petrecut în Marea Britanie, a șocat, în 2019. 39 de vietnamezi, printre care și adolescenți, și-au pierdut viața, după ce s-au asfixiat într-un camion cu remorcă frigorifică. Șoferul care îi trecuse pe partea engleză, a anunțat poliția după ce a deschis ușile, într-o zonă industrială, unde speră să le dea drumul. Interogat, a recunoscut că face parte dintr-o rețea despre care poliția britanică a aflat ulterior că are 3 lideri, doi britanici și un român, stabilit în Regatul Unit.

Românul se numește Gheorghe Nica, are 43 de ani și este considerat unul din liderii grupării. A recunoscut fapta și a fost găsit vinovat pentru moartea celor 39 de vietnamezi din „camionul groazei”. A primit 27 de ani de închisoare, una dintre cele mai mari pedepse din acest dosar, iar anchetatorii au stabilit că era vorba de al șaptelea transport cu transfugi. În grupare a mai fost identificat și un al doilea român, șofer de TIR.

Cât timp vor exista șoferi tentați de sumele mari, filierele vor continua să facă profit. Presa britanică scrie că într-un singur an, din trecerile frauduloase pe la Canalul Mânecii se obțin peste 130 de milioane de euro, bani negri, câștigați de rețelele de crimă organizată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Cum acționează migranții când vor să treacă într-o altă țară. Șoferii români ajung să doarmă iepurește pe traseu

Când acționează în grupuri mari și dau atacul la TIR-uri, parcările devin câmpuri de luptă, în care cei care li se opun sunt bătuți sau își pierd viața!

Calvarul șoferilor români din Franța. Uciși sau bătuți de migranții care atacă TIR-urile, știind că sunt protejați de lege

Traficanții obțin sute de milioane de euro în fiecare an din trecerea frauduloasă a frontierelor Europei, iar românii au și ei de suferit.

"Migranți de contrabandă", noua serie de investigații la „România, te iubesc!”. Rețelele de trafic câștigă sume fabuloase

Traficanții obțin sute de milioane de euro în fiecare an, din trecerea frauduloasă a frontierelor Europei.

Recomandări
Politico: Europa ezită să acţioneze, în ciuda intensificării atacurilor hibride ruseşti. Kremlinul testează limitele NATO

În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene şi a fabricilor de armament, ţările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie Politico.

MApN: Drone detectate în apropierea graniţei cu România. Două avioane F-16 au fost trimise să monitorizeze zona

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.