CTP: ”Printre epitete și comparații strălucitoare nu-și găsește locul o calitate a lui David care, pentru mine, îl face unic”

62470862

Cristian Tudor Popescu îl elogiază pe David Popovici și spune despre primul român campion olimpic din istoria înotului din țara noastră că este ”la 19 ani, cel mai inteligent, cultivat și bine educat între marii sportivi români ai tuturor timpurilor”.  

Cristian Tudor Popescu îi aduce lui David Popoviciu unul dintre cele mai înălțătoare elogii pe care le-a făcut vreodată cunoscutul gazetar vreunui sportiv român.

Într-o postare cu titlul ”Praștia lui David”, gazetarul scrie despre David Popovici că este ”la 19 ani, cel mai inteligent, cultivat și bine educat între marii sportivi români ai tuturor timpurilor”.

”Rarisim se întâmplă ca un geniu sportiv să își dezvolte și o minte minunată”, remarcă CTP.

”Rarisim se întâmplă ca un geniu sportiv să își dezvolte și o minte minunată”

”Avalanșă de elogii, de la politicieni, sportivi și simpli cetățeni, pentru David Popovici. Foarte bine. Observ însă că printre epitete și comparații strălucitoare nu-și găsește locul o calitate a lui David care, pentru mine, îl face unic.

Mintea. David Popovici este, la 19 ani, cel mai inteligent, cultivat și bine educat între marii sportivi români ai tuturor timpurilor – mulți dintre ei sărăcuți la aceste capitole. Vorbește limba română și engleza impecabil, tot ce spune are logică, idee, fluență, consistență, concizie.

Posedă, la vârsta lui fragedă, un echilibru interior uluitor, pe care a știut să-l exprime perfect scriind pe net, după medalia de aur, expresia latină, consacrată de Nietzsche, Amor Fati în sensul: iubește-ți înfrângerea și suferința, așa cum îți iubești victoria și bucuria, căci ele sunt ale tale și necesare vieții omenești”, a scris Cristian Tudor Popescu.

”Rarisim se întâmplă ca un geniu sportiv să își dezvolte și o minte minunată. Rațiunea și cultura sunt etichetate, printr-o lege nescrisă, drept piedici pentru „animalul” sportiv capabil de înalte performanțe. Va veni, oare, ziua când vor fi considerate o praștie pentru a propulsa însușirile fizice ale campionului?”, își încheie postarea gazetarul.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62470814
David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris: „O să dau tot ce am mai bun”
David Popovici s-a calificat marți seara în finala probei de 100 de m liber. El s-a clasat pe poziția a doua în seria sa cu un timp de 47,66 și are al cincilea timp, astfel că va fi în finală de miercuri.
62471017
Echipa feminină a României la gimnastică, locul 7 în finala de la Jocurile Olimpice. SUA este campioana olimpică
Echipa feminină a României la gimnastică artistică, formată din Amalia Ghigoarță, Ana Bărbosu, Lilia Cosman, Preda Andreea și Sabrina Maneca-Voinea, a ocupat locul 7 în finala olimpică. Aurul olimpic a fost luat de Statele Unite ale Americii.
62471063
O sportivă a fost exclusă de la Jocurile Olimpice după ce a vizitat Turnul Eiffel. Ce s-a întâmplat
Echipa braziliană de înot a decis să o excludă pe Ana Carolina Vieira de la Jocurile Olimpice de la Paris. Înotătoarea în vârstă de 22 de ani a fost sancţionată după ce a vizitat Turnul Eiffel împreună cu prietenul ei, fără permisiunea stafului.