„Mulţi copii sunt flămânzi şi tu îmi aduci asta”. Papa a răbufnit când o femeie a deschis geanta și a cerut o binecuvântare

62347579
Profimedia

Clădirea unei familii în Italia devine un "efort titanic" pe care doar cei bogaţi şi-l pot permite, întrucât condiţiile "sălbatice" ale pieţei libere îi împiedică pe tineri să aibă copii, a declarat vineri Papa Francisc, relatează Reuters.

Naşterile în Italia au scăzut pentru prima dată sub 400.000 în 2022, înregistrând a 14-a scădere anuală consecutivă, iar populaţia totală a scăzut cu 179.000 de persoane, ajungând la 58,85 milioane.

Vorbind la o conferinţă despre criza demografică în creştere, la care a stat al[turi de premierul Georgia Meloni, Papa Francisc a spus că scăderea natalităţii semnalează o lipsă de speranţă în viitor, cu generaţiile tinere împovărate de un sentiment de incertitudine, fragilitate şi precaritate.

"Dificultatea de a găsi un loc de muncă stabil, dificultatea de a păstra un loc de muncă stabil, casele cu preţuri prohibitive, chiriile foarte mari şi salariile insuficiente sunt probleme reale", a spus el, stând alături de premierul italian Giorgia Meloni. "Piaţa liberă, fără măsurile corective necesare, devine sălbatică şi produce situaţii şi inegalităţi din ce în ce mai grave", a adăugat el, potrivit News.ro.

Papa a mai spus că animalele de companie înlocuiesc copiii în unele gospodării şi a povestit cum o femeie care a participat la o audienţă recentă şi-a deschis geanta şi a cerut binecuvântarea papală pentru "copilul ei", pentru ca apoi să dezvăluie că era un câine. "Mi-am pierdut răbdarea şi am mustrat-o spunându-i că mulţi copii sunt flămânzi şi tu îmi aduci un câine", a mărturisit el.

Dar Sfântul Părinte a recunoscut, pe de altă parte, că există "constrângeri aproape insurmontabile" pentru tinerele femei nevoite să aleagă între carieră şi maternitate. Având în vedere costurile ridicate pe care le implică creşterea copiilor, oamenii îşi revizuiesc priorităţile, a adăugat el.

"Nu putem accepta pasiv faptul că atât de mulţi tineri se străduiesc să îşi realizeze visul unei familii şi sunt nevoiţi să coboare ştacheta dorinţelor, mulţumindu-se cu substitute mediocre: să facă bani, să ţintească o carieră, să călătorească, să îşi păstreze cu egoism timpul liber", a spus el.

Scăderea populaţiei este o preocupare majoră pentru cea de-a treia ţară ca mărime din zona euro, ministrul economiei avertizând săptămâna aceasta că PIB-ul Italiei riscă să scadă cu 18 puncte procentuale în următoarele două decenii dacă tendinţele actuale de natalitate continuă.

Ministrul educaţiei a declarat joi că datele demografice actuale sugerează că populaţia şcolară a Italiei va scădea cu un milion de copii în următorii 10 ani.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Cine era, de fapt, liderul sectei în care peste 200 de oameni s-au înfometat până la moarte pentru a-L întâlni pe Iisus.

Bilanţul victimelor "masacrului de la Shakahola" dintr-o pădure din Kenya, unde se întâlnea o sectă al cărei lider propovăduia postul pentru "întâlnirea cu Iisus", a ajuns la 201 morţi, după ce sâmbătă au fost descoperite alte 22 de cadavre.

Alegeri în Turcia. Erdogan acuză opoziţia că lucrează cu Biden, iar Kilicdaroglu poartă vestă antiglonţ la un miting

Preşedintele Tayyip Erdogan a ţinut sâmbătă ultimele sale mitinguri electorale la Istanbul, acuzând opoziţia că lucrează cu preşedintele american Joe Biden pentru a-l răsturna de la putere.

Marina columbiană a confiscat cel mai mare narco-submarin din istorie. Ce se afla înăuntru. FOTO

Marina columbiană a anunţat vineri că a capturat cel mai mare submarin folosit pentru transportul drogurilor din istoria Columbiei, cu o lungime de 30 de metri şi o lăţime de trei metri şi având la bord trei tone de cocaină, relatează AFP.

Recomandări
Siegfried Mureșan, primele declarații după desemnarea ca premier, de la 13:00. Va fi însoțit de liderii PNL, USR și UDMR

Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, va susţine vineri, la ora 13:00, declaraţii de presă alături de liderii PNL, USR şi UDMR, la Palatul Parlamentului.

Continuă arestările pentru violențele din Piața Victoriei. ”Cioban” protestatar prins în trafic cu un pistol la el

Judecătoria Sectorului 1 a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a încă patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine la protestul de marţi din Piaţa Victoriei. De asemenea, un bărbat a fost plasat în arest la domiciliu.

The Guardian: Cum foloseşte Rusia „super-aplicaţia” mobilă Max pentru a-şi spiona cetăţenii

Zeci de milioane de ruși au fost obligați, în ultimele 18 luni, să instaleze pe telefoanele lor o nouă aplicație – un buton albastru-violet destinat mesageriei și plăților, denumit Max.