„Împușcă-ne și apoi împușcă-te și tu”. O femeie din Israel a vrut să își ucidă copiii în timpul atacului lansat de Hamas

62394718
Profimedia

Noi mărturii cutremurătoare ies la iveală după atacul fără precedent lansat asupra Israelului de gruparea islamistă Hamas. O femeie din kibuțul Nir Oz a vorbit despre decizia de a-și ucide copiii.

Natalie, o învățătoare din kibuțul Nir Oz, aflat la granița cu Fâșia Gaza, a mărturisit, într-un interviu acordat pentru Bild, că - în ziua atacului Hamas din 7 octombrie - i-a cerut soțului ei să o ucidă pe ea și pe copiii lor, de 8 și 6 ani, apoi să-și ia și el viața, dacă teroriștii intră peste ei în casă.

„Nir Oz este un loc minunat, totul este verde în comunitarea noastră rurală, un paradis pentru copii. Am crescut aici, cunosc pe toată lumea, toți suntem ca o mare familie”, a povestit Natalie.

Când au fost treziți devreme, pe 7 octombrie, de sirenele de alarmă, Natalie, soțul, fiul și fiica lor s-au refugiat în buncărul din subsolul casei.

„După un timp ne-am dat seama că nu era o alarmă normală de rachetă. Soțul meu face parte din echipa de securitate a kibuțului. Și-a luat pușca și a ieșit afară”, a mărturisit femeia.

Citește și
„Doamna de fier” a Japoniei, Sanae Takaichi, victorie zdrobitoare în alegerile parlamentare. Dezastru pentru opoziție
„Doamna de fier” a Japoniei, Sanae Takaichi, victorie zdrobitoare în alegerile parlamentare. Dezastru pentru opoziție

Credea că soțul ei este mort

Soțul ei și alți colegi s-au angajat într-un schimb de focuri cu atacatorii. După 40 de minute, Natali credea deja că bărbatul ei este mort, dar a venit înapoi în adăpost.

„I-am spus că dacă iese din nou, voi rămâne văduvă și copiii lui vor crește fără tată”, a mai spus Natalie.

Soțul ei rămâne în adăpost și blochează ușa de la buncăr: „Devenise insuportabil de cald, camera este etanșă, aerul condiționat nu a funcționat pentru că au tăiat curentul”.

Familia aude împușcăturile de afară, grenadele de mână explodează, toată casa vibrează. În timp ce soțul ei păzește ușa, Natalie și-a înfușurat copiii în pături sub pat, deoarece erau dezbrăcați. Ea urmărește baia de sânge din kibuț prin intermediul grupurilor de WhatsApp.

Primește mesaje de la prieteni și rude răniți, cineva îi scrie cu disperare că teroriștii au pătruns în casa lor.

„Tatăl meu Yossi mi-a scris că păzește ușa adăpostului în care stăteau el și mama mea. Teroriștii au reușit să facă o gaură, l-au împușcat mortal prin crăpătură. A protejat-o pe mama mea, care a supraviețuit”, a spus Natalie.

Teroriștii se apropie de adăpostul lor și trag în ușa buncărului, dar nu reușesc să o deschidă. Atunci, Natalie ia cea mai grea decizie pe care o poate lua o mamă: „L-am întrebat pe soțul meu în engleză, ca să nu priceapă cei mici, dacă mai avea gloanțe în armă. El a dat din cap. ”Dacă nu-i putem ține afară, împușcă-ne și apoi împușcă-te și tu, e mai bine așa”. A tăcut câteva minute și apoi a spus da. Nu am vrut ca copiii mei să sufere, să fie abuzați, torturați și uciși în Gaza. A trebuit să iau o decizie pe care nicio mamă nu ar trebui să ia: cum ar trebui să moară copiii mei? I-am îmbrățișat strâns și le-am spus că vom rămâne cu toții împreună”, afirmă Natali.

Prădați de hoți după atacul Hamas

Miraculos, soțul ei a reușit să blocheze ușa. Deodată, familia aude voci care se apropie de casă. „Ei cântau, erau fericiți”, spune Natali.

Doi bărbați și o tânără au intrat în casa lor și familia a auzit totul: „Au fost foarte relaxați, și-au făcut singuri mâncare, au pornit Netflix, au început să ne jefuiască. Femeia mi-a luat hainele, lenjeria, mi-a luat ochelarii de soare și i-a lăsat pe ai ei, a fost foarte ciudat”.

În timp ce familia rămâne în buncăr, Natalie primește mesaje pe telefonul mobil: cărți în limba arabă sunt descărcate, iar cardul ei de credit este folosit pentru a face achiziții în Gaza. La un moment dat, supraviețuitorii aud oameni înarmați strigând în ebraică, dar sunt teroriști Hamas care vor să-i ademenească pe cei rămași în viață într-o capcană. Armata israeliană trimite o parolă celor prinși, astfel încât să deschidă ușa doar soldaților adevărați.

„La un moment dat au venit soldații israelieni, dar nu știau parola. Fiul meu a strigat: „Sunteți teroriști!”.”, a mai povestit Natalie.

Durează câteva minute până când soldații primesc parola de la centrul lor de comandă, iar familia deschide ușa buncărului.

„Copiii mei erau goi, s-au uitat la soldați de parcă l-ar vedea pe Dumnezeu, au alergat la ei și i-au îmbrățișat”, a adăugat Natalie.

Dar afară există o imagine de groază: cadavrele prietenilor și rudelor zac peste tot, paradisul verde al lui Nir Oz este ars și devastat. „Mi-am legat copiii la ochi și le-am spus să privească în jos.”

Acum, Natali și familia ei sunt cazați într-un hotel cu ceilalți supraviețuitori din Beer Sheva.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO EXCLUSIV Bogdan Stoica și-a făcut KO adversarul la K-1 World GP! Faraoni a fost scos pe targă
VIDEO EXCLUSIV Bogdan Stoica și-a făcut KO adversarul la K-1 World GP! Faraoni a fost scos pe targă
Citește și...
„Doamna de fier” a Japoniei, Sanae Takaichi, victorie zdrobitoare în alegerile parlamentare. Dezastru pentru opoziție
„Doamna de fier” a Japoniei, Sanae Takaichi, victorie zdrobitoare în alegerile parlamentare. Dezastru pentru opoziție

Coaliţia prim-ministrului japonez Sanae Takaichi a obţinut duminică o victorie electorală istorică, deschizând calea pentru reducerile fiscale promise, care au speriat pieţele financiare, şi pentru cheltuielile militare destinate contracarării Chinei.

Zelenski așteaptă prima dronă „made în Germany”. „Este o linie de producție operațională"
Zelenski așteaptă prima dronă „made în Germany”. „Este o linie de producție operațională"

Primele drone ucrainene produse în Germania vor deveni operaționale până la mijlocul lunii februarie, a anunțat duminică președintele Volodimir Zelenski, conform dpa.

Kievul cere o întâlnire directă Zelenski–Putin și spune că doar Trump poate forța un acord de pace
Kievul cere o întâlnire directă Zelenski–Putin și spune că doar Trump poate forța un acord de pace

Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, a declarat că liderii ucrainean și rus trebuie să se întâlnească personal pentru a discuta cele mai dificile probleme rămase în negocierile de pace și că doar Donald Trump are puterea de a obține un acord.

Recomandări
România, în raza rachetelor rusești. Motivul pentru care suntem vulnerabili și cum încearcă statul să ne apere
România, în raza rachetelor rusești. Motivul pentru care suntem vulnerabili și cum încearcă statul să ne apere

Bătălia pentru Marea Neagră, partea a II-a. În Marea Neagră, încă de dinainte de război, granițele trasate pe apă prin convenții internaționale diferă de cele stabilite în aer. 

Mii de petroliere, unele din Rusia, au transferat petrol în apele României. Autoritățile, niciun control în 4 ani de război
Mii de petroliere, unele din Rusia, au transferat petrol în apele României. Autoritățile, niciun control în 4 ani de război

„Bătălia pentru Marea Neagră”, partea a III-a. Peste 2.000 de petroliere au făcut transferuri de petrol în apele României de la începutul războiului. Multe dintre ele după ce au vizitat porturi rusești. 

Cum a „picat” în brațele procurorilor iubita lui Adrian Kreiner. Denunțul a venit de unde nu se aștepta nimeni
Cum a „picat” în brațele procurorilor iubita lui Adrian Kreiner. Denunțul a venit de unde nu se aștepta nimeni

Apar informații noi în cazul morţii femeii de afaceri din Sibiu, în care principala suspectă este chiar fiica acesteia. Potrivit procurorilor, denunțul a fost făcut chiar de soțul celei ce a pus la cale planul criminal.