Zelenski: „Nu sunt pregătit să negociez cu Rusia nazistă”. Condiția Kievului pentru a discuta despre pace cu Putin

62307834

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a anunțat că țara sa nu va negocia cu Rusia decât atunci când Kremlinul va înapoia poporului vecin „tot ceea ce a furat din 1922 încoace”.

Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina nu se va așeza la masa negocieri cu Rusia, stat pe care îl acuză că este gata să vadă lumea doar în conformitate cu ideile sale despre ceea ce este corect. În acest sens, liderul de la Kiev spune că o astfel de abordare arată că regimul de astăzi din Federația Rusă este unul nazist.

De altfel, Zelenski a subliniat, într-un interviu acordat canalului francez LCI, că pentru a trece la etapa negocierilor, Moscova trebuie să returneze tot ceea ce a fost furat din Ucraina din 1992 încoace, potrivit Obozrevatel.

"Tot ce ne interesează este să ne eliberăm propriile noastre pământuri, teritoriile deținute în prezent de ruși, apoi va trebui să discutăm cu Rusia. Aceasta trebuie să arate că este pregătită să își respecte interlocutorul și să ne restituie ceea ce ne aparține conform dreptului internațional. Cu o astfel de Rusie voi fi gata să negociez, dar nu cu Rusia pe care o avem acum, cu Rusia nazistă", a subliniat liderul națiunii ucrainene.

Zelenski: „Planul Rusiei de a cuceri Ucraina este unul intenționat”

Zelenski a adăugat că nu găsește în cuvintele și acțiunile lui Putin niciun indiciu de conformitate cu o astfel de poziție. În opinia președintelui, acesta nu este capabil să realizeze ce pierderi colosale a provocat ucrainenilor și nu numai lor.

"Dar în primul rând - propriei sale societăți, țării sale. Există o anumită ireversibilitate în ceea ce a făcut. Înțeleg că mulți oameni se oferă să se așeze cu el la masa negocierilor, dar nu văd nimic asupra căruia să se pună de acord", a conchis el.

În cadrul aceluiași interviu, Zelenski a atras atenția asupra faptului că Rusia nu s-a abătut niciodată de la planul său de a cuceri intenționat Ucraina. Cu toate acestea, acum că armata rusă a suferit pierderi grele neprevăzute, Kremlinul visează la răzbunare, mai crede Zelenski.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62028544
Parlamentari britanici, acuzați de călătorii oficiale în interes sexual. Recurgeau la oferta locală
Mai mulți parlamentari britanici ar fi folosit călătoriile oficiale ca pretext pentru a recurge la sex plătit și consum excesiv de alcool, îi acuză anumiți colegi aleși și diplomați.
62310913
Regele Charles a dansat cu sora Annei Frank: ”A fost drăguț”. Ce cadouri a adus VIDEO & FOTO
Regele Charles al Marii Britanii a dansat cu sora vitregă a Annei Frank în timpul unei vizite la un centru comunitar evreiesc din nordul Londrei, relatează DPA/PA Media.
62274705
Alertă în India. Zeci de persoane au murit după ce au consumat băuturi alcoolice contrafăcute
Bilanţul deceselor provocate de consumul de băuturi alcoolice contrafăcute în statul Bihar din estul Indiei a crescut la 81.