Alertă în India. Zeci de persoane au murit după ce au consumat băuturi alcoolice contrafăcute

62274705
Shutterstock

Bilanţul deceselor provocate de consumul de băuturi alcoolice contrafăcute în statul Bihar din estul Indiei a crescut la 81.

 

„Numărul morţilor în urma tragediei din Bihar legată de alcoolul de contrabandă a crescut la 81. 74 de decese au fost raportate în districtul Saran, iar cinci persoane au murit în districtul Siwan şi alte două au decedat în districtul Begusarai", transmite postul de stat All India Radio (AIR).

Decesele au fost raportate pentru prima dată, marţi, în districtul Saran, la aproximativ 60 km nord-vest de Patna, capitala Bihar.
Localnicii au declarat că persoanele care au consumat alcool au început să vomite, apoi starea lor de sănătate s-a deteriorat.

Potrivit postului de radio, au fost raportate decese asociate consumului de alcool de contrabandă şi în alte zone.

Numărul victimelor este posibil să crească, potrivit postului de radio, 30 de persoane fiind internate în spitale, 12 dintre acestea fiind în stare gravă.

În total, 25 de persoane şi-au pierdut vederea în urma consumului de băuturi alcoolice toxice, a precizat AIR.

Magistratul districtului Saran, Rajesh Meena, a declarat presei că până în prezent au fost arestate 213 de persoane implicate în comerţul cu băuturi alcoolice contrafăcute.

Guvernul din Bihar a format o echipă specială de anchetă pentru investigarea cazului din districtul Saran.

Între timp, Comisia naţională pentru drepturile omului (NHRC) din India a adresat o notificare guvernului local din Bihar în legătură cu această tragedie.

NHRC a subliniat eşecul guvernului local de a pune în practică politica sa de interzicere a comercializării şi consumului de băuturi alcoolice ilicite în Bihar.

Bihar a interzis comercializarea şi consumul de alcool începând din 2016. Cu toate acestea, sunt raportate deseori decese asociate consumului de băuturi contrafăcute în acest stat.

Sushil Kumar Modi, reprezentant al Partidului Bharatiya Janata şi parlamentar din Bihar, a susţinut joi că peste o mie de persoane şi-au pierdut viaţa în Bihar din cauza băuturilor alcoolice contrafăcute după instituirea interdicţiei.

Decese asociate consumului de alcool contrafăcut sunt deseori raportate în India

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62310885
Putin a cerut părerea comandanților cu privire la războiul din Ucraina. ”Aș dori să aud propunerile voastre”
Preşedintele Vladimir Putin a solicitat propuneri de la comandanţii forţelor sale armate cu privire la modul în care cred aceştia că ar trebui să se desfăşoare campania militară a Rusiei în Ucraina, în timpul unei vizite la sediul operaţiunilor.  
62300675
Elon Musk va reactiva conturile jurnaliștilor care „i-au pus familia în pericol”. A făcut un sondaj
Elon Musk va reactiva conturile jurnaliștilor de pe Twitter, care au dezvăluit locația sa în timp real.
62305435
Ucrainenii îndură frigul. Doar o treime din locuitorii din Kiev au apă şi căldură după atacurile de vineri ale ruşilor
Doar o treime din locuitorii din Kiev au apă şi căldură după atacurile de vineri ale ruşilor, afirmă primarul orașului, Vitali Kliciko.