Zeci de persoane și-au pierdut viața, după ce un incendiu a izbucnit într-un restaurant din China. VIDEO

62539502

Un incendiu izbucnit într-un restaurant din oraşul Liaoyang, din nord-estul Chinei, a ucis marţi 22 de persoane, a anunţat agenţia oficială de ştiri Xinhua.

„O lecţie care dă de gândit”, a spus liderul chinez Xi Jinping despre cel mai recent dintr-o serie de incidente mortale similare care au avut loc în întreaga ţară, relatează Reuters.

Xinhua nu a identificat cauza incendiului, dar a redat cuvintele liderului Xi Jinping, care i-a îndemnat pe oficialii locali să trateze rapid răniţii, să determine ce a declanşat incendiul şi să îi tragă la răspundere pe cei responsabili.

Incendiul a izbucnit marţi la ora locală 12:25 p.m. (07:25, ora României) într-un restaurant dintr-o zonă rezidenţială a oraşului Liaoyang din provincia Liaoning, a precizat televiziunea de stat CCTV.

Imaginile care circulă pe reţelele sociale, inclusiv pe X şi pe platforma chineză Douyin, neverificate de Reuters, arată flăcări puternice care au cuprins o vitrină la nivelul străzii, alături de zeci de vehicule parcate. Fumul se vede ieşind în timp ce paramedicii se ocupă de oameni pe targă.

Hao Peng, secretar al comitetului provincial al Partidului Comunist din Liaoning, a declarat că la faţa locului au fost trimise 22 de camioane de pompieri şi 85 de oameni. În prezent operaţiunile de salvare la faţa locului s-au încheiat, iar oamenii au fost evacuaţi. Trei persoane sunt rănite.

Acesta este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente similare petrecute în întreaga ţară în ultimii ani. În aprilie, 20 de persoane au fost ucise într-un incendiu care a izbucnit într-un apartament de la un azil de bătrâni din provincia Hebei din nord.

Scurgerile de gaze au provocat cel puţin două explozii importante în zone rezidenţiale anul trecut: în martie, o explozie la un restaurant din provincia Hebei a provocat moartea a două persoane şi rănirea altor 26, iar în septembrie, o explozie într-o clădire înaltă din sudul provinciei Shenzhen a provocat moartea unei persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62539468
Ancheta deschisă de justiția din Spania după pana de curent majoră care a lovit teritoriul. Ce ar fi cauzat haosul în țară
Audienţa naţională, instanţa din Madrid care se ocupă de cele mai grave speţe, inclusiv de terorism, a anunţat deschiderea unei anchete pentru a stabili dacă ampla pană de curent care a semănat haosul în ţară a fost cauzată de un "sabotaj informatic".
62539466
Reacția Casei Albe după armistițiul de trei zile anunțat de Putin. Gestul neașteptat al lui Trump tulbură Kremlinul
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a comentat anunțul liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, privind „armistițiul de 3 zile” programat să coincidă cu Ziua Victoriei de la Moscova, pe 9 mai.
62539395
Marea pană de curent a provocat Spaniei pierderi de 1,6 miliarde euro. Și Groenlanda a fost afectată
Marea pană de curent care a afectat luni teritoriul peninsular al Spaniei a provocat pierderi economice de 1,6 miliarde euro, echivalentul a 0,1% din Produsul Intern Brut.