Zeci de foci moarte descoperite pe ţărmurile mărilor arctice. Biologii dau vina pe încălzire

62053985
Agerpres

Cel puţin 60 de foci au fost descoperite moarte de-a lungul plajelor mărilor Bering şi Chukchi din nord-vestul statului american Alaska.

Oamenii de ştiinţă încearcă să afle ce a provocat decesul acestora, a anunţat miercuri Administraţia Naţională a Oceanelor şi Atmosferei (NOAA) din Statele Unite, citată de Reuters.

Animalele moarte - foci cu barbă, pestriţe şi inelate - au fost găsite în regiuni cuprinse între limita sudică a Strâmtorii Bering şi ţărmurile Mării Chukchi, dincolo de cerul polar, a indicat NOAA.

Gheaţa din mările Bering şi Chukchi este mult mai rară decât în mod normal, iar temperaturile de la suprafaţa apei au fost mult mai ridicate decât de obicei, potrivit rapoartelor oamenilor de ştiinţă şi ale agenţiei. Motivul aflat la baza decesului focilor este însă deocamdată necunoscut, a precizat Julie Speegle, purtătoare de cuvânt din Alaska pentru NOAA Fisheries.

''Ne mobilizăm să ajungă acolo specialiştii în mamifere marine şi partenerii noştri pentru a preleva unele mostre'', a adăugat Speegle. Cauza ''ar putea fi propagarea dăunătoare a algelor. Ar putea fi multe lucruri'', a completat ea.

Marea Bering este aproape în totalitate lipsită de gheaţă, iar topirea din timpul verii a intervenit cu aproape trei săptămâni mai devreme decât în mod normal, în timp ce perioada de topire din Marea Chukchi este cu circa o lună înainte de termenul obişnuit, potrivit lui Brian Brettschneider, climatolog la Universitatea Alaska din Fairbanks.

Luna trecută, temperaturile de la suprafaţa mării de-a lungul liniilor de coastă din Marea Bering şi sudul Mării Chukchi au depăşit chiar şi cu 4,5 grade Celsius valorile obişnuite şi se menţin peste cele normale şi săptămâna aceasta, potrivit informaţiilor NOAA.

Focile cu barbă, pestriţe şi inelate au nevoie de gheaţa de pe mare pe care o folosesc drept platformă în timp ce caută hrană, dar şi când se odihnesc şi îşi cresc puii.

Focile cu barbă şi inelate sunt incluse pe lista speciilor ameninţate cu dispariţia - Endangered Species Act - din SUA.

Primele consemnări privind focile găsite decedate au fost făcute în luna mai de localnici şi de un biolog din cadrul Serviciului Parcurilor Naţionale. Acestea coincid cu înmulţirea cazurilor de balene cenuşii găsite moarte de-a lungul Coastei de Vest, din California până în Alaska, notează Reuters. Decesul balenelor este tratat drept un ''eveniment neobişnuit de mortalitate'', clasificare care autorizează demararea unor anchete speciale.

Speegle a precizat că nu poate fi făcută deocamdată o asociere între decesele înregistrate la foci şi la balene.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62053966
Jackie Chan nu este doar un maestru al artelor marţiale, ci şi un talentat cântăreţ

Actorul şi-a lansat în Taiwan cel mai nou album. Albumul, intitulat "Eu sunt Eu", conţine piese pe care artistul le-a dedicat soţiei, familiei şi prietenilor săi.

62053965
Un şofer a fost la un pas de moarte din cauza unui strănut. Ce s-a întâmplat

Bărbatul conducea pe o stradă din statul american Tennessee când i s-a declanşat, cel mai probabil din cauza unei alergii, o criză de strănut.

62053961
O femeie a apăsat pedala de acceleraţie şi a trecut prin vitrină unui magazin. Ce au descoperit poliţiştii

Întâmplare neobișnuită într-o parcare din statul american Oklahoma. O femeie a adormit la volanul maşinii, a apăsat pedala de acceleraţie şi a trecut prin vitrina unui magazin.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.