„Când intri în România ești un om mort”. Ce a pățit un imigrant din Mali când a trecut ilegal granița cu Serbia

Migranti
Shutterstock

Un imigrant originar din Mali susține că a avut o experiență traumatizantă după ce a trecut ilegal granița din Serbia în România, fiind bătut și umilit de către polițiștii români, relatează InfoMigrants, într-un articol preluat de rfi.ro.

Bărbatul de 36 de ani a povestit că în 2 noiembrie 2020 a zburat spre Belgrad cu gândul că va ajunge în Franța cu mașina. A încercat de mai multe ori să treacă granița în Ungaria sau România, dar de fiecare dată când a fost arestat și trimis înapoi în Serbia.

Adama - așa cum a fost numit bărbatul de jurnaliștii de la InfoMigrants pentru a-i ascunde identitatea - a reușit în cele din urmă să treacă granița în România pe 13 ianuarie, împreună cu alte două persoane pe care le-a întâlnit într-o tabără de migranți sârbi.

„Spre miezul nopții, am trecut granița României sărind peste sârma ghimpată și m-am refugiat direct în pădurea din apropiere cu prietenii mei, pentru a evita verificările poliției. Dar am fost depistați și grănicerii au început să ne caute prin tufișuri. Când ne-au găsit, au început să ne lovească cu bastoanele în cap. Loveau foarte tare, ne răneau. Ne-au cerut să ieșim din pădure cu mâinile ridicate”, a povestit el.

Cei trei au fost duși pe un deal, unde își lăsaseră mașina grănicerii, până la sosirea șefului, care a ajuns după câteva minute.

Citește și
coronavirus
Noi detalii în cazul incidentului sângeros de la Arad, unde doi migranți au fost omorâți
Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

„Polițiștii, la ordinul superiorului lor, ne-au pus în genunchi și ne-au lovit încă o dată cu bastonul. Apoi ne-au controlat rucsacii și ne-au percheziționat pentru a se asigura că nu ascundem nimic. Ne-au luat banii, eu aveam 100 de euro cu mine. Mi-au ordonat să îmi dau jos jacheta, să mă descalț și să îmi scot șosetele. În acea zi era foarte frig, drumul era acoperit de zăpadă, iar eu care eram acum doar într-un pulover, dârdâiam. Au aprins în grabă un foc în care ne-au aruncat toate lucrurile: hainele, jacheta, mănușile, căciulile, actele, portofelele, telefoanele. Am căzut în genunchi plângând. Îmi ceream scuze și îi imploram să mă ierte. Îmi era atât de frig. Într-un final mi-au dat înapoi jacheta, dar o parte din ea era arsă. Ulterior, polițiștii ne-au spus să ne întindem pe jos, cu fața la sol. Au început să ne lovească din nou timp de aproximativ o oră. Unui prieten deai mei i-au luxat un deget. Într-un final ne-au ridicat și ne-au spus să ne întoarcem în Serbia, care era la doar câțiva metri distanță. Șeful de frontieră a sunat poliția sârbă să vină să ne ia. Dar a trebuit să așteptăm încă o oră în frigul insuportabil. Toate astea se întâmplau în jurul orei 3 dimineața”, a mai povestit bărbatul de 36 de ani.

Migranții au fost obligați de grăniceri să facă flotări pe pământul înghețat, fiind constant amenințați, a mai spus Adama.

„Cât timp așteptam, șeful ne-a cerut să facem flotări. Pământul era înghețat, iar eu nu mai aveam mănuși. Nu reușeam, cădeam constant, din cauza frigului și a oboselii, în timp ce șeful mă lovea în continuare. Apoi ne-a pus să facem alte exerciții: trebuia să ne ghemuim și să ne ridicăm cât mai repede posibil. După aceea, responsabilul a zis: „Să nu vă mai întoarceți niciodată aici. Dacă vă mai văd, vă omor, sap o groapă și vă îngrop acolo”. Poliția sârbă nu a mai dat nicio veste, așa că șeful de frontieră român ne-a spus să trecem singuri granița. El și echipa lui ne-au urmărit mult timp cu ajutorul lanternelor pentru a se asigura că într-adevăr părăsim teritoriul României. Am mers timp de câteva ore până am văzut o clădire abandonată unde ne-am oprit pentru a ne recăpăta puterile. În zori am luat un autobuz spre Belgrad și ne-am întors la centrul pentru migranți”, a mai declarat el.

„Sunt încă traumatizat de această întâmplare, mă gândesc la ea des. Timp de câteva zile era dureros și să mă așez. Acum știu că atunci când intri în România, ești un om mort”, a mai adăugat Adama.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl
FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl
Citește și...
Apelul Poliției pentru prinderea afganului care a ucis un alt migrant
Apelul Poliției pentru prinderea afganului care a ucis un alt migrant

Polițiștii din Timiș apelează la ajutorul populației, pentru a-l găsi pe bărbatul de origine afgană care, pe data de 19 aprilie, a înjunghiat doi bărbați, pe unul dintre ei mortal.

Noi detalii în cazul incidentului sângeros de la Arad, unde doi migranți au fost omorâți
Noi detalii în cazul incidentului sângeros de la Arad, unde doi migranți au fost omorâți

O răfuială între migranţii ilegali s-a încheiat sângeros într-o comună de lângă Arad. Acolo au fost descoperite pe un câmp trupurile neînsufleţite a doi bărbaţi afgani, iar un al treilea migrant a fost transportat la spital cu răni grave.

Incident sângeros în Arad. Doi migranți au murit înjunghiați, iar un al treilea este grav rănit
Incident sângeros în Arad. Doi migranți au murit înjunghiați, iar un al treilea este grav rănit

Autorităţile din judeţul Arad au fost alertate de un migrant din Afganistan care anunţa că este rănit şi că alţi doi bărbaţi din grupul său au fost ucişi prin înjunghiere.

Ioan Cânța a câștigat competiția finlandeză „Antreprenorul migrant al anului 2020”
Ioan Cânța a câștigat competiția finlandeză „Antreprenorul migrant al anului 2020”

Ioan Cânța, un sătmărean stabilit în Finlanda, a câștigat competiția națională „Antreprenorul migrant al anului 2020”, un concurs organizat anual de finlandezi și care promovează afacerile unor străini care se mută în această țară.

Recomandări
Alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi din cauza inundaţiilor din Spania. Bilanţul: 9 români morți
Alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi din cauza inundaţiilor din Spania. Bilanţul: 9 români morți

Alţi doi români dați dispăruţi după inundaţiile din Valencia au fost identificaţi si declarati morți, a anunțat joi seară ministerul nostru de Externe.

Până și televiziunile din Rusia se arată îngrijorate de alegerile lui Trump. Un antivaccinist ar putea conduce Sănătatea
Până și televiziunile din Rusia se arată îngrijorate de alegerile lui Trump. Un antivaccinist ar putea conduce Sănătatea

Donald Trump continuă să facă numiri controversate în administrația pe care o va conduce în al doilea mandat la Casa Albă. Joi a venit rândul celui care va gestiona Ministerul Sănătății.

Rusia a atacat cu drone sudul Ucrainei, în special Odesa. Cel puţin un om a murit, iar alți opt sunt răniţi
Rusia a atacat cu drone sudul Ucrainei, în special Odesa. Cel puţin un om a murit, iar alți opt sunt răniţi

Armata rusă a lansat joi seara un atac cu drone dinspre Marea Neagră către regiunile sudice ale Ucrainei, lovind cu precădere Odesa. Cel puţin un om a murit, iar alți opt sunt răniţi, relatează Ukrainskaia Pravda, potrivit News.ro.