Wesley Clark, fost comandant suprem al trupelor NATO: ”Contraofensiva ucraineană e deja în desfășurare”

×
Codul embed a fost copiat

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit joi cu toți comandanții de rang înalt. Apoi a declarat că trupele Kievului sunt în plină pregătire pentru ofensivă.

Totodată, Pentagonul a anunțat că bateria de rachete Patriot, avariată zilele trecute pe frontul din Ucraina, în urma unui atac al rușilor, a fost reparată.

Între timp, liderii grupului G7 s-au reunit în Japonia. Și, potrivit presei din Satele Unite, planul de pace propus de Kiev ar putea fi unul dintre subiectele de discuție de la summit.

Pentru a noua oară de la începutul acestei luni, Rusia a lansat un atac masiv asupra Ucrainei. Joi, înainte de ivirea zorilor, a plouat cu rachete de croazieră în Kiev şi Odessa.

Andrii Kovalev, purtător de cuvânt al Forțelor armate ucrainene: ”Au lansat 30 de rachete de pe mare, din aer şi de la sol. Forţele anti-aeriene ale Ucrainei, în colaborare cu alte componente ale forţelor de apărare ale ţării au distrus 29 dintre ele”.

Citește și
radiatii nucleare
Americanii testează pe oameni o pastilă împotriva radiațiilor nucleare. Când va fi disponibil medicamentul

Wesley Clark, fost comandant suprem al trupelor NATO: ”Întrebarea este câte rachete Patriot îşi poate permite Ucraina să piardă? Consider că ruşii şi-au făcut acest calcul strategic de a încerca să epuizeze rachetele anti-aeriene ale Ucrainei. Astfel, Rusia şi-ar putea desfăşura avioanele tactice şi rachetele aer-sol împotriva contraofensivei ucrainene”.

În ritmul actual de utilizare a muniției – de ambele părți – războiul s-ar putea reduce la cine rămâne primul fără rezerve în războiul aerian, cred unii analiști. Rămășițele unora dintre rachetele rusești care au lovit recent Ucraina indicau faptul că erau de inventar nou, ceea ce sugerează că arsenalul rus ar putea fi deja epuizat.

În altă ordine de idei, ieri a fost suspendat traficul feroviar între Simferopol, capitala peninsulei Crimeea, și orașul Sevastopol. Au deraiat 8 vagoane încărcate cu cereale, în urma unei explozii pe linia ferată. Se presupune că a fost un sabotaj pus la cale de localnici pro-Kiev.

Între timp, la nord și la sud de Bahmut brigăzile ucrainene de asalt înregistrează succese asupra fortificațiilor rusești. Mai multe localități au fost eliberate în ultimele zile, iar rușii s-au retras - potrivit versiunii oficiale de la Kremlin - pe poziții mai ușor de apărat. Șeful mercenarilor ruși Wagner, Evgheni Prigojin, cere Moscovei să nu-și retragă trupele la nord de Bahmut. Dar, după ce zile la rând Prigojin i s-a adresat furios ministrului de externe al Rusiei, acum tonul lui pare total schimbat.

Prijogin: "Din păcate, unitățile Ministerului Apărării rus s-au retras până la 570 de metri la nord de Bakhmut, expunându-ne flancurile. Mă adresez public conducerii Ministerului Apărării pentru că scrisorile mele nu sunt citite acolo. Vă rog nu renunțați la flancuri, nu renunțați la așezarea de la Sacco și Vanzetti (sat din Bahmut), odihniți-vă cât puteți în următoarele zile, dar faceți tot ce vă stă în putință pentru ca flancurile nostre să nu fie fărâmițate".

Moscova vede Bahmutul - care avea, înainte de război, aproximativ 70.000 de locuitori - drept o piatră de hotar pentru a captura restul regiunii industriale Donbas, din estul ţării. Iar luptele pentru ce a mai rămas din acest oraș par departe de un deznodământ.

Volodymyr, soldat ucrainean: ”Avem muniţii din toată lumea. La un moment dat aveam din 9 ţări”.

Ies la iveală noi informații despre unitățile de elită ale Ucrainei, antrenate în vestul Europei la standarde NATO. Au apărut imagini cu coloane de tehnică militară care se îndreaptă spre front. Continuă și loviturile asupra centrelor de logistică rusești. Joi a fost înregistrat un atac cu rachete, cel mai probabil Storm Shadow, asupra unei cazarme din orașul ocupat Luhansk, aflat până de curând în afara razei de acțiune a ucrainenilor.

Wesley Clark, fost comandant al trupelor americane: ”Contraofensiva e deja în desfășurare, doar că nu o vedem noi. Ei executa deja misiuni de recunoaştere şi lovesc logistica armatei ruse. După mine, e deja în desfăşurare faza de deschidere a controfensivei”.


Între timp, liderii principalelor economii ale lumii au ajuns la Hiroshima, în Japonia, pentru summitul G7. Iar potrivit Financial Times pe masa discuțiilor se va afla și un posibil plan de pace pentru Ucraina, dar care să plece de la propunerile venite de la Kiev.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Obiective turistice în Galați. Ce poți face când vizitezi orașul de la Dunăre
Obiective turistice în Galați. Ce poți face când vizitezi orașul de la Dunăre

Municipiul de reședință al județului cu același nume, Galați se află în Moldova și este singura localitate din țară decorată cu Crucea de Război Franceză, respectiv Italiană, pentru rezistența eroică a românilor din oraș împotriva bolșevicilor.  

Americanii testează pe oameni o pastilă împotriva radiațiilor nucleare. Când va fi disponibil medicamentul
Americanii testează pe oameni o pastilă împotriva radiațiilor nucleare. Când va fi disponibil medicamentul

Americanii au lansat primul test uman al unei pilule care inversează efectele radiației nucleare, alimentând temerile din ce în ce mai mari cu privire la izbucnirea unui război nuclear. Medicamentul ar urma să fie disponibil în 2024.

 

Frontul pe care superputerea mondială SUA stă jalnic față de China. Cine va domina lumea
Frontul pe care superputerea mondială SUA stă jalnic față de China. Cine va domina lumea

În ultimii ani, relația dintre SUA și China – superputerile economice ale lumii – s-a transformat într-un război greu de control între interdependența economică și neîncrederea profundă.  

Recomandări
La 18 ani, doctorand la Cambridge și inventator al educației prin jocuri online. Povestea unui tânăr special din Baia Mare
La 18 ani, doctorand la Cambridge și inventator al educației prin jocuri online. Povestea unui tânăr special din Baia Mare

Baia Mare are un tânăr special, cu o minte sclipitoare. La 15 ani a promovat bacalaureatul la Cambridge, iar acum, la 18 ani, își pregătește doctoratul tot la Cambridge.

Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit
Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit

Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit să introducă această metodă inovatoare în comunitatea locală  

Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”
Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.