Washington Post: Statele Unite cer Ucrainei, în privat, să se arate deschisă la negocieri cu Rusia

62300971
Shutterstock

SUA cer Ucrainei, în discuţii private, să arate că este deschisă la negocieri cu Rusia.

Însă, încurajările americane în acest sens nu au drept scop să împingă neapărat Kievul la masa negocierilor, ci mai degrabă să asigure moralul ridicat susţinătorilor internaţionali ai Ucrainei, într-un moment în care prelungirea războiului riscă să-i facă pe mulţi să dea înapoi, potrivit The Washington Post, care citează, sub acoperirea anonimatului, „surse familiarizate cu discuţiile”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la rândul său, se confruntă cu provocări pentru a-şi menţine sprijinul atât pe plan extern, cât şi intern. Pentru a-i motiva pe ucraineni, el a promovat ideea unei victorii, şi nu pe cea a unui târg cu Moscova şi a devenit astfel un simbol al sfidării Kremlinului, care a motivat forţele ucrainene pe câmpul de luptă.

În ciuda refuzului afişat al liderilor ucraineni de a discuta cu Putin şi a jurământului lor de a lupta pentru a recuceri întreaga Ucraină, oficialii americani sunt de părere că Zelenski ar susţine probabil negocierile şi ar accepta în cele din urmă concesii, aşa cum, de altfel, la începutul războiului, sugerase că ar face. Aceşti oficiali SUA cred că Kievul încearcă acum să-şi asigure pe teren cât mai multe victorii militare înainte de sosirea iernii, când ar putea exista o fereastră pentru diplomaţie, conform News.ro.

În acest context, vizita recentă la Kiev, neaşteptată, a consilierului pentru securitate de la Casa Albă, Jake Sullivan, poate fi văzută într-o altă lumină.

Solicitarea oficialilor americani nu are ca scop să împingă Ucraina la masa negocierilor. Mai degrabă, este o încercare calculată de a se asigura că guvernul de la Kiev îşi menţine sprijinul unor state care, confruntate cu perspectiva unui conflict de durată, şovăie în a mai acorda ajutor, temându-se că vor alimenta astfel un război ce riscă să dureze mulţi ani de acum încolo, au explicat sursele publicației americane.

Aceste discuţii arată însă cât de complicată a devenit poziţia administraţiei Biden, în condiţiile în care oficialii americani promit public că vor sprijini masiv Kievul „atât timp cât va fi nevoie”, dar speră în acelaşi timp într-o rezolvare a conflictului care, în ultimele opt luni, a afectat în mod drastic economia mondială şi a declanşat frica de un război nuclear.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62220079
Un șofer a intrat cu mașina într-un grup de nuntași romi din Spania. Patru persoane au murit și alte patru au fost rănite
Patru persoane au fost ucise şi alte patru au fost grav rănite, duminică dimineaţa, când un şofer a intrat cu maşina într-un grup de persoane care participau la o nuntă de romi de lângă Madrid, Spania.  
62257525
Schimbări la Twitter. Elon Musk anunţă că în curând vor fi permise textele mai lungi pe platformă
Elon Musk, noul proprietar al Twitter, anunţă că platforma va permite în curând ataşarea unor texte mai lungi şi a precizat că va da detalii în următoarele două săptămâni despre noile schimbări.  
62300960
Autoritățile din Kiev plănuiesc evacuarea cetățenilor, dacă orașul rămâne fără electricitate
Autoritățile din Kiev nu exclud faptul că orașul ar putea rămâne, în curând, fără curent electric. Oficialii iau în calcul evacuarea celor 3 milioane de rezidenți rămași în capitala Ucrainei, dacă sistemul energetic se va prăbuși.