Volodimir Zelenski vrea să se consulte cu aliaţii europeni după discuţiile din SUA

62599626
Getty

Volodimir Zelenski doreşte o nouă întâlnire cu aliaţii europeni după discuţiile ucraineano-americane de la Miami, pe fondul eforturilor diplomatice de a opri războiul, relatează dpa.

„Există sentimentul comun că după munca echipei noastre diplomatice în SUA, ar trebui să ţinem acum consultaţii cu partenerii europeni într-un cerc mai larg", a postat pe platforma X Zelenski după o convorbire telefonică cu premierul norvegian Jonas Gahr Store.

Delegaţia ucraineană în Florida lucrează cu negociatorii americani

Delegaţia ucraineană în Florida lucrează cu negociatorii americani şi progresează rapid, a scris Zelenski în mesajul său. El a vorbit despre negocieri „constructive", dar nu a furnizat niciun detaliu şi a mulţumit Norvegiei pentru sprijinul său.

După discuţiile dintre negociatorii din SUA, Europa şi Ucraina de la Berlin, de duminica trecută şi luni, negocierile asupra unei soluţii de pace au intrat în următoarea fază la Florida, în acest weekend.

Negociatorii americani au vrut să le transmită rezultatele discuţiilor de la Berlin reprezentanţilor Rusiei, iar negociatorul Moscovei, Kirill Dmitriev, a vorbit despre discuţii constructive.

Multe depind de dorinţa reală a Rusiei de a pune capăt războiului, a scris Zelenski. Dar în această privinţă Moscova transmite numai semnale negative, a adăugat el.

Zelenski a acuzat Rusia de atacuri pe linia frontului, crime de război în regiune de frontieră şi lovituri asupra infrastructurii din Ucraina.

Potrivit preşedintelui ucrainean, forţele ruse au utilizat aproximativ 1.300 de drone de luptă, aproape 1.200 de bombe cu planare şi nouă rachete şi rachete de croazieră împotriva Ucrainei numai săptămâna trecută.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
Citește și...
62600801
O familie din Marea Britanie ar fi urcat cu bunica decedată în avion. A spus echipajului că se simte rău și a adormit

O britanică de 89 de ani, adusă cu scaunul cu rotile la bordul unui zbor easyJet de către familia sa, era decedată, susțin ceilalți pasageri.

62260583
Donald Trump pregăteşte extinderea represiunii împotriva imigraţiei în 2026, în pofida reacţiilor tot mai puternice

Donald Trump pregătește pentru 2026 o intensificare majoră a măsurilor anti-imigrație, inclusiv raiduri extinse la locuri de muncă, susținute de fonduri suplimentare, înaintea alegerilor parlamentare, notează Reuters.

62600797
Mercosur regretă noile reticenţe europene, dar are încredere că Franţa nu va reuşi să blocheze acordul

Mercosur a regretat sâmbătă noua amânare a acordului cu UE, dar are încredere că semnarea va avea loc în ianuarie, întrucât Franţa nu va putea obţine majoritatea necesară pentru a-l bloca.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.