Vladimir Putin: Misiunea Rusiei este să „construiască o lume nouă''

62378887
Profimedia

Rusia urmăreşte în conflictul din Ucraina să "construiască o nouă lume" lipsită de "hegemonia" occidentală, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, care a acuzat Occidentul că şi-a pierdut simţul măsurii şi al realităţii”.

"Auzim mereu (din partea liderilor occidentali n. red): "Trebuie", "Aveţi obligaţia", "Vă avertizăm serios". Dar cine sunteţi voi? Ce drept aveţi să avertizaţi pe cineva? Probabil ar fi timpul să renunţaţi la această aroganţă, să nu vă mai comportaţi în acest mod cu lumea întreagă. Ar fi timpul să renunţaţi la această gândire, rămasă din epoca domniei coloniale. Acea epocă s-a terminat demult şi nu se va mai întoarce vreodată", a spus Putin la Clubul de Discuţii de la Valdai, desfăşurat în staţiunea Soci, potrivit AFP și Reuters.

"Toată lumea îşi dă seama că în sistemul internaţional în care domneşte arbitrariul (...) oricine poate fi atacat pentru simplul motiv că el sau ţara sa nu este pe placul hegemonului, care şi-a pierdut simţul măsurii şi, aş spune, simţul realităţii. Din nefericire, trebuie să admitem că omologii noştri din Occident şi-au pierdut simţul realităţii", a remarcat preşedintele rus.

"Noi am încercat mereu şi încercăm în continuare să oferim soluţii care ţin cont de interesele tuturor, dar interlocutorii noştri din Occident par să fi uitat complet de concepte precum reţinerea rezonabilă, compromisul, disponibilitatea de a renunţa la ceva pentru a ajunge la un rezultat acceptabil pentru toată lumea. Ei sunt cu adevărat obsedaţi de un singur lucru: să-şi atingă interesele cu orice preţ. Dacă aceasta este alegerea lor, hai să vedem ce va rezulta din asta!", a spus Putin mai departe.

"Noi suntem confruntaţi în principal cu sarcina de a construi o nouă lume", o lume multipolară, şi-a enunţat Putin obiectivul în politica externă. Prin urmare, a argumentat el, ofensiva rusă în Ucraina nu este un "conflict teritorial", ci un eveniment care trebuie să determine "principiile pe care va fi fondată noua ordine mondială".

Vorbind tot despre războiul din Ucraina, preşedintele rus a susţinut că aceasta a fost provocat de Occident, întrucât Statele Unite sunt un "hegemon" care se consideră deţinătorul adevărului absolut pe Planetă. "Nu noi am început aşa-numitul război în Ucraina. Dimpotrivă, noi încercăm să-l încheiem", a spus Putin, susţinând că armata ucraineană a pierdut circa 90.000 de soldaţi numai de când a lansat contraofensiva din vara care a trecut.

El a estimat că Europa poate ajuta Ucraina, dar pe seama propriei sale economii şi a cetăţenilor europeni, observând şi faptul că situaţia economică în UE este mai dificilă decât în SUA, iar multe companii îşi mută afacerile din Europa către SUA. Dar "vor găsi bani să ajute Ucraina, îi vor imprima", crede preşedintele rus.

Cât despre situaţia economiei ruse în urma sancţiunilor occidentale, Putin a spus că această economie poate susţine financiar efortul pentru conflictul din Ucraina şi că trece în prezent prin schimbări structurale, dar au fost depăşite problemele generate de sancţiuni, deşi există în continuare unele provocări.

"Facem faţă (finanţării conflictului - n. red.) şi am motive să cred că vom face faţă şi în viitor (...) La sfârşitul anului vom avea un deficit undeva în jurul a 1% din PIB. Iar pentru anii următori, 2024-2025, ne aşteptăm la un deficit tot de circa 1% din PIB", a indicat Putin.

Pe de altă parte, liderul de la Kremlin a mai spus că Rusia a testat cu succes racheta sa intercontinentală de croazieră cu propulsie nucleară Burevestnik şi a refuzat să excludă posibilitatea de a relua testele cu arme nucleare, sistate în urmă cu mai mult de trei decenii. În schimb, a apreciat că nu este nevoie de schimbarea doctrinei nucleare ruse, care în prezent prevede posibilitatea ca Rusia să recurgă la armele nucleare doar ca răspuns la un atac nuclear sau dacă se confruntă cu o ameninţare la adresa existenţei statului.

De asemenea, Putin a pledat pentru creşterea numărului membrilor permanenţi în Consiliul de Securitate al ONU, respectiv să primească acest statut India, Brazilia şi Africa de Sud, întrucât sunt ţări care "capătă o mare importanţă în afacerile internaţionale".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Taifunul Koinu a paralizat Taiwanul. Peste 100 de zboruri au fost anulate și mai multe școli au fost închise

O insulă aparţinând Taiwanului a înregistrat rafale de vânt cu viteze record de până la 340 de km pe oră, provocate de taifunul Koinu.

Carnagiu la o ceremonie de absolvire. Cel puţin 100 de morţi într-un atac cu drone asupra unei academii militare din Siria

Cel puţin 100 de persoane au fost ucise joi într-un atac asupra unei academii militare din Siria, dronele înarmate bombardând locul la câteva minute după ce ministrul sirian al apărării a plecat de la o ceremonie de absolvire, relatează Reuters.

Vladimir Putin ameninţă Occidentul, într-un discurs cheie rostit la Soci. „Sunt obsedaţi de un singur lucru”

Vladimir Putin a declarat joi că Occidentul a pierdut contactul cu realitatea în ceea ce priveşte războiul din Ucraina şi a avertizat că, dacă liderii săi au uitat cum să facă compromisuri, atunci lumea va trebui să vadă unde duce o astfel de aroganţă.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.