Vladimir Putin ar fi implicat direct în prăbușirea zborului MH17 în Ucraina. Ar fi autorizat transferul sistemului de rachete

62317834
Profimedia

Anchetatorii internaţionali care investighează doborârea avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines (zborul MH17) deasupra estului separatist pro-rus al Ucrainei în 2014 au anunţat miercuri suspendarea anchetei.

Au luat această decizie întrucât nu dispun de probe suficiente pentru urmărirea penală a altor suspecţi, relatează AFP şi Reuters.

Potrivit anchetatorilor, "există indicii puternice" că preşedintele rus Vladimir Putin a autorizat transferul sistemului antiaerian BUK către separatiştii pro-ruşi, care au lansat racheta antiaeriană ce a doborât avionul.

Însă "ancheta şi-a atins acum limita, toate pistele au fost epuizate, ancheta este deci suspendată. Probele sunt insuficiente pentru alte urmăriri" penale, a anunţat procuroarea olandeză Digna van Boetzelaer, la o conferinţă de presă la Haga.

În noiembrie anul trecut, un tribunal olandez a condamnat în lipsă la închisoare pe viaţă trei persoane - doi ruşi şi un ucrainean - pentru doborârea zborului MH17.

Avionul Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines, ce zbura pe 17 iulie 2014 pe ruta Amsterdam - Kuala Lumpur, s-a prăbuşit în estul Ucrainei. Olanda este ţara care a avut cele mai multe victime în accident (193 dintre cele 298 de persoane aflate la bord) şi în consecinţă şi-a asumat conducerea investigaţiei.

Instanţa olandeză a concluzionat că racheta cu care a fost doborât avionul, cel mai probabil o rachetă antiaeriană de tipul BUK, a fost lansată din zona controlată de separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei, iar Rusia avea controlul asupra acestora.

Rusia a negat orice implicare în atacul asupra zborului MH17 şi a refuzat să extrădeze suspecţii, susţinând că extrădarea ar fi ilegală conform legislaţie ruse.

Premierul olandez Mark Rutte şi-a manifestat miercuri dezamăgirea după anunţul despre suspendarea anchetei, dar a promis că ţara sa va continua să încerce să tragă la răspundere Rusia pentru doborârea avionului civil.

"Vom continua să cerem socoteală Federaţiei Ruse pentru rolul său în această tragedie", a menţionat Rutte într-o declaraţie.

Ucraina va folosi toate mecanismele legale internaţionale pentru a încerca să-l aducă pe preşedintele rus în faţa justiţiei pentru doborârea zborului MH17, a reacţionat procurorul general ucrainean Andrii Kostin, după anunţul venit miercuri de la Haga.

"Dificultatea de a obţine dovezi şi imunitatea funcţională nu permit judecarea preşedintelui Federaţiei Ruse în instanţele naţionale", a scris pe Twitter procurorul general al Ucrainei.

"Vom căuta să apelăm la toate mecanismele legale internaţionale pentru a-l aduce în faţa justiţiei", a adăugat Andrii Kostin.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62322512
Volodimir Zelenski: „Dacă rușii cuceresc Bahmut, vor dori să meargă mai departe. Le va oferi un avantaj”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a precizat că, dacă ruşii cuceresc Bahmut, ar avea un avantaj şi ar dori să "meargă mai departe", scrie AFP.

62323072
Cutremur în timp ce salvatorii români încercau să scoată un tânăr de sub ruine, în Turcia

Salvatorii români care acţionează în Turcia au scos de sub ruine până acum patru persoane. Miercuri, în timpul acţiunii de recuperare a unui tânăr de sub dărâmături, s-a produs un cutremur de 4,2 care a îngreunat operaţiunile de salvare.

62323071
Blocuri noi, "de primă clasă", s-au prăbușit în Turcia. Zeci de mii de clădiri neconforme, băgate în legalitate

Confruntaţi cu dezastrul adus de cutremurul devastator din Turcia, care a pus la pământ mii de blocuri ca pe nişte piese dintr-un joc de domino, oamenii sunt tot mai furioşi că reglementările în domeniul construcţiilor sunt aplicate deficitar.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.