Viitorii acoliţi ai lui Putin, puşi să sară de pe stânci şi să stea sub tanc

61955607
Getty

Viitoarea generaţie de guvernatori ruşi trebuie să treacă printr-un program extrem de dur de antrenament fizic.

Potrivit Moscow Times, viitorii demnitari ruşi care vor să facă parte din noua echipă a lui Vladimir Putin trebuie să treacă printr-o sesiune extrem de dură de antrenamente, care au loc la Soci, pe malul Mării Negre. Imaginile care au ajuns în posesia presei ruse arată cum candidaţii la posturi de guvernator sar în mare de la mare înălţime pe stânci şi se întind pe drum în timp ce un transportor blindat trece peste ei.

Acest program de pregătire durează 9 luni şi a fost conceput de Academia Prezidenţiala de Economie şi Administraţie Publică. Exerciţiile mai cuprind salturi cu paraşuta dar şi antrenamente cu arme de foc şi grenade. Alte secţiuni ale programului de antrenament au loc în Malaysia şi Singapore, dar şi la „team-building-uri” cu oligarhi ruşi apropiaţi regimului Putin.

 

 

Luna aceasta, 74 de persoane au reuşit să absolve programul de pregătire, primind diplome de la numărul 2 din administraţia prezidenţială, Serghei Kirienko. Şapte dintre absolvenţii programului au ajuns guvernatori iar un al optulea, premier al Daghestanului. Chiar înaintea alegerilor prezidenţiale din martie, Putin a demis peste 20 de guvernatori.

Pe de altă parte, experţii consultaţi de Moscow Times spun că viitoarea generaţie de lideri locali, deşi trece testele fizice, nu are suficientă pregătire politică şi administrativă.

Articol recomandat de sport.ro
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Citește și...
61955605
Donald Trump și Emmanuel Macron cer un nou acord cu Iranul
Donald Trump şi Emmanuel Macron au vorbit marţi despre dorinţa lor de a se ajunge la un "nou" acord cu Iranul, constatând dezacordul lor în privinţa textului actual privind programul nuclear al Republicii Islamice.
61885462
Trump îl laudă pe Kim Jong-un înainte de întâlnire: ”Deschis, onorabil”
Donald Trump a lăudat marţi atitudinea liderului nord-coreean, Kim Jong Un, cu care urmează să aibă curând o întrevedere, estimând că acesta a fost "foarte deschis" şi a avut un comportament "foarte onorabil", transmite AFP.
61955407
Numele vehiculate pentru mezinul cuplului regal. Pe ce pariază britanicii
După ce noul bebeluş al ducesei de Cambridge şi al prinţului William şi-a făcut debutul public, luni seara, la ieşirea din maternitate, britanicii aşteaptă cu mult interes să afle ce nume va avea băieţelul.