VIDEO. Nancy Pelosi declară că a venit cu intenţii paşnice în Taiwan

62276032

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, care a sosit marţi seară în Taiwan, a declarat miercuri că a venit cu intenţii paşnice în regiune, în contextul în care vizita sa a înfuriat Beijingul, transmite AFP.

"Venim ca prieteni în Taiwan, venim în pace în regiune", a declarat Pelosi în cadrul unei întâlniri cu vicepreşedintele parlamentului taiwanez, Tsai Chi-chang.

Nancy Pelosi, în vârstă de 82 de ani, a sosit la Taipei la bordul unui avion militar american. Vizita sa, care nu fusese anunţată oficial, dar care a făcut obiectul unor speculaţii intense de câteva zile, a determinat imediat reacţii din partea Beijingului, potrivit Agerpres.

 

La sosirea înaltului oficial american la Taipei, ministerul chinez de externe a denunţat "o încălcare gravă" a angajamentelor americane faţă de China, care "subminează grav pacea şi stabilitatea regionale".

Potrivit Reuters, preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA urmează să se întâlnească cu preşedinta Taiwanului, precum şi cu activişti pentru drepturile omului.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62276030
Iranul aplică legea talionului. Trei oameni, printre care o femeie, condamnați să-şi piardă un ochi
Justiţia iraniană a condamnat doi bărbaţi şi o femeie să-şi piardă un ochi aplicând legea talionului, după ce i-a declarat vinovaţi că au provocat victimelor lor pierderea vederii la un ochi.
62276029
Zborul lui Nancy Pelosi în Taiwan, cel mai urmărit din istoria Flightradar24. La aterizare, 708.000 de oameni se uitau
Zborul care a adus-o pe preşedinta Camerei Reprezentanţilor americane Nancy Pelosi în Taiwan marţi a fost cel mai urmărit zbor din istoria site-ului Flightradar24,, potrivit acestui site de urmărire a zborurilor.
62276023
China a trecut la fapte imediat după sosirea lui Pelosi în Taiwan. Nave americane sunt în apropiere de insulă
Peste 20 de avioane militare chinezeşti au intrat marţi în zona de identificare a Apărării aeriene taiwaneze, mai largă decât spaţiul aerian taiwanez, ca represalii faţă de vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor americane Nancy Pelosi pe insulă.