VIDEO. Momentul în care un copil cu autism este împușcat de 11 ori de polițiști

62149199

Un copil de 13 ani din statul american Utah, care suferea de autism, a fost împușcat de polițiști după ce mama sa a cerut ajutorul ofițerilor ca să îl ducă pe băiat la un spital de boli psihice, arată filmările publicate luni de poliție.

Incidentul a avut loc la începutul lunii, însă imaginile au fost publicate de poliție abia acum. Imaginile arată că ofițerii din Salt Lake City care, după ce ajung la casa în care locuia copilul alături de mama sa, îl urmăresc pe băiat pe o alee și apoi țipă la el să se întindă cu fața la pământ. Se aud apoi 11 focuri de armă, în urma cărora copilul de 13 ani se prăbușește.

„Spune-i mamei că o iubesc. Nu mă simt bine”, se aude spunând băiatul, după ce se prăbușește la pământ.

El a supraviețuit, însă are oase rupte și organe lovite de gloanțe, potrivit avocatului familiei și este internat în continuare în spital, scrie The Guardian.

Mama băiatului, Golda Barton, i-a avertizat pe polițiști că fiul ei are o armă și că a amenințat-o că îl va împușca pe unul dintre colegii de muncă ai femeii și îi va sparge geamurile de la casă, însă credea că este vorba despre un pistol cu bile. Nu exista vreo dovadă că băiatul avea o armă letală asupra sa.

Potrivit filmării, polițiștii i-au spus femeii că trebuie să acționeze ca și cum copilul ar avea o armă reală.

De asemenea, Barton i-a avertizat pe ofițeri că băiatul s-a panicat după ce i-a văzut.

„Vede insigna și crede automat că îl veți ucide sau va trebui să se apere într-un fel. Se sperie”, le-a spus femeia polițiștilor.

Imaginile au fost făcute publice în baza unei ordonanțe pe care au emis-o autoritățile locale și are obligă poliția să publice înregistrările cu incidentele în care s-au tras focuri de armă, în cel mult 10 zile lucrătoare.

Incidentul a ridicat noi semne de întrebare cu privire la modul în care poliția abordează situațiile în care sunt implicate persoane cu probleme de sănătate mintală, pe fondul solicitărilor la nivel național pentru reforma poliției.

Mama copilului a sunat la numărul pentru urgențe 911, cerând ajutorul pentru că fiul ei cu autism are o criză. Aceasta a cerut intervenția unei persoane cu experiență în acest tip de probleme. Cei doi polițiști care au fost trimiși au fost instruiți să gestioneze astfel de situații, însă în niciun caz nu erau specialiști în probleme psihice.

Într-o altă filmare, doi ofițeri pot fi auziți discutând dacă să se apropie de băiat, deoarece erau îngrijorați de faptul că o intervenție ar putea provoca un schimb de focuri. Pe măsură ce ofițerii se apropie de casă, unul dintre ei spune că poate vedea mișcare în curtea din spate.

Din imagini nu se vede că băiatul ar fi fost înarmat, iar polițiștii nu menționează că acesta ar fi avut vreo armp în raportul oficial, publicat tot luni.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62149151
Președintele Iranului, la reuniunea ONU: SUA nu pot impune ”nici negocieri şi nici război”

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, a spus marţi Adunării Generale a ONU că Statele Unite nu pot impune republicii islamice ”nici negocieri şi nici război”, pe fondul tensiunilor sporite dintre cele două ţări.

62107376
Impactul unui Brexit fără acord, mai păgubos pentru Regatul Unit decât pandemia de COVID-19

Un Brexit fără un acord comercial ar putea fi de trei ori mai scump pe termen lung decât pandemia de coronavirus pentru economia britanică, avertizează marţi un studiu realizat de centrul de cercetare "The UK in a Changing Europe".

62124059
Suedia ia în calcul introducerea unor restricții mai dure. Numărul cazurilor de Covid-19 crește în Stockholm

Autoritățile din Suedia iau în calcul înăsprirea restricțiilor în capitala Stockholm după ce numărul infectărilor cu coronavirus a crescut în ultimele săptămâni, scrie Bloomberg.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.