Viața în țara cu cel mai strict lockdown. "Nu putem ieși din case nici ziua"
Libanul a introdus unele dintre cele mai severe restricții din lume, pe fondul creșterii numărului de infectări cu coronavirus. În această țară, doar lucrătorii esențiali au voie să iasă din case.
Lockdnown-ul a fost instituit pe 14 ianuarie, iar în urmă cu câteva zile a fost prelungit cu încă două săptămâni, până pe 8 februarie. În afară de lucrătorii esențiali, restul oamenilor nu au voie să își părăsească locuințele fie că este zi sau noapte. Nu au voie nici măcar pentru să meargă la magazine și sunt nevoiți să-și comande alimente.
Mai mulți locuitori ai capitalei Beirut au povestit pentru BBC cum trăiesc cu aceste restricții severe.
Laila, 12 ani, elevă
La câteva zile după instituirea lockdown-ului a devenit deja foarte greu, întrucât eu și familia mea trebuie să lucrăm în aceeași casă. Deși este bine să petrecem mai mult timp cu familia, cu toții avem propriile noastre treburi și când avem întâlniri ne auzim unii pe alții. Asta îți poate distrage atenția și te împiedică să-ți termini munca la timp.
Uneori nu pot studia din cauză că sunt stresată, pentru că ne dau prea multe de făcut. Cu siguranță nu este la fel să studiezi online ca atunci când ești prezent fizic și putem interacționa cu profesoara, iar ea ne poate explica lucrurile fiecăruia.
Îmi este foarte dor de prietenii mei, chiar dacă vorbim online și încerc să-mi umplu timpul liber vizionând filme, cântând la pian, citind, dansând și mai pictez noaptea.
Walid Kanaan, 45 de ani, frizer
Anul acesta a fost extrem de dificil din punct de vedere psihologic și economic.
Dețin propriul meu magazin, dar nu am bani. Plătesc salariul muncitorilor, așa că sunt într-adevăr falit.
Acest ultim lockdown mă face foarte nervos, dar nu din cauza banilor. Oamenii se gândesc acum doar cum să mănânce, nu cum să trăiască. Cui îi pasă de părul lor sau de cum arată?
Ne lovește puternic. Nu poți ieși deloc și nu poți să faci nimic. Soția mea lucrează într-o bancă și este în colaps și ea. Nu știe dacă va mai avea un loc de muncă sau nu.
Economia se prăbușește, banii s-au evaporat în bănci, prețurile au crescut și acum nici nu putem ieși din case.
Nu avem încredere în guvern că, în cazul în care aduc un vaccin, va fi unul sigur. Nu putem decât să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să ne protejeze.
Mouna Sleiman, 58 de ani, refugiată siriană
Acest ultim lockdown a fost cel mai greu pentru mine. Nu numai că nu pot ieși să muncesc și, prin urmare, nu am niciun venit, dar eu și întreaga mea familie ne-am infectat cu coronavirus.
Toate economiile noastre s-au dus pe teste Covid, medicamente și suplimente pentru combaterea bolii. A sta acasă este dificil, atât din punct de vedere psihologic, cât și economic.
Am fugit în Beirut în 2012, din cauza războiului din Siria și locuiesc aici cu fiica mea, soțul ei și cei doi copii ai lor. Lucrez toată ziua pentru a-i susține pe ei, dar și pe fiul meu și familia lui care sunt încă în Siria. În mod normal, gătesc pentru multe familii, așa că pot să fac față. Dar dacă nu muncesc o zi o zi, devine dificil să acopăr cheltuielile.
Mă rog lui Dumnezeu ca totul să se încheie în curând și să ne putem relua viețile ca înainte. Am o familie de îngrijit.
Rasha, 22 de ani, recepționeră la un hotel
Ne-a fost foarte greu, în special celor din industria hotelieră care trebuie să lucreze cu oaspeții (carantinați la sosirea în țară în hoteluri aprobate de guvern).
Avem probleme cu unii dintre ei, care nu vor să respecte regulile și refuză să poarte mască sau să să facă testele obligatorii pentru Covid. Unii dintre oaspeți pur și simplu nu înțeleg că aceste reguli sunt impuse pentru a le proteja sănătatea.
Lockdown-ul este foarte greu și pentru noi, circulația microbuzelor care transportau angajații la hotel au fost suspendată, așa că îmi pare foarte rău pentru cei care trebuie să meargă acasă sau să rămână la locul în care lucrează.
Unii dintre noi ne-am pierdut slujbele, alții se luptă pentru salariul lor. Conducerea acestui hotel încearcă din răsputeri să ne țină fericiți, dar când lucrezi într-o pandemie și când ai de-a face cu oameni care nu înțeleg cât de gravă este situația, devi frustrat și te enervezi, pentru că simți că nu ești în siguranță.
Până la urmă, trebuie să lucrați pentru a-ți susține familia, așa că acest situația este foarte tristă și aș dori doar ca Dumnezeu să ne dea putere și răbdare pentru a ne descurca.
Roula Natour, instructor, Universitatea Libaneză
Pe mine nu mă deranjează să stau acasă, dar te îndepărtează de viața socială, de interacțiunea socială și îmi este dor să mă îmbrac și să ies afară.
Predau la universitate de aproape 20 de ani și, deși este mai ușor să ții cursuri online în timp ce stai relaxat acasă, este mai greu să te pregătești. Suntem norocoși că învățământul a continuat, spre deosebire de alte sectoare, dar nivelul educației a scăzut, deoarece nu toți elevii participă la cursuri din cauza lipsei tehnologiei sau pentru că nu au motivație.
Însă este mai greu să pregătești cursurile și uneori te simți ca și cum ai vorbi singur, când există o interacțiune minimă cu elevii.
De asemenea, studenții din anul I nu beneficiază de experiența interacțiunii reale dintr-o universitate.
