Vaccinul împotriva dependenței de cocaină este în dezvoltare. Cum funcționează

62397677

O echipă fomată din oameni de știință brazilieni a dezvoltat un vaccin care promite să inhibe efectele de dependenţă date de cocaină sau crack pentru a prelungi abstinenţa consumatorilor care se străduiesc să renunţe la viciu.

Acest proiect a câştigat săptămâna trecută un premiu în valoare de 500.000 de euro din partea companiei farmaceutice Eurofarma, care finanţează soluţii inovatoare "de mare impact" în sectorul sănătăţii.

Nu este vorba vorba despre un leac miraculos anti-cocaină, ci de o soluţie pentru toată lumea. Spre deosebire de vaccinurile preventive, care urmăresc să prevină ca bolile să ajungă în organism, vaccinurile terapeutice sunt utilizate pentru a trata problemele de sănătate existente.

Calixcoca "îi ajută pe dependenţi să producă anticorpi care împiedică drogul să acţioneze asupra creierului", a explicat psihiatrul Frederico Garcia, coordonatorul acestui proiect condus de Universitatea Federală din Minas Gerais (UFMG).

Concret, acest vaccin urmăreşte să blocheze senzaţia de plăcere pe care cocaina o provoacă atunci când acţionează asupra unei zone a creierului cunoscută sub numele de "circuitul recompensei".

Citește și
Final neașteptat pentru un hoț român care a încercat să scape de polițiști și s-a urcat pe o macara în Elveția
Final neașteptat pentru un hoț român care a încercat să scape de polițiști și s-a urcat pe o macara în Elveția

Prin întreruperea acestui ciclu care conduce la consumul compulsiv şi, prin urmare, la dependenţă, vaccinul "creşte şansele" ca abstinenţa să fie durabilă pentru cei care doresc să renunţe, a precizat cercetătorul.

În cadrul testelor efectuate pe animale, oamenii de ştiinţă au observat o producţie semnificativă a acestor anticorpi anti-dependenţă, cu puţine efecte secundare.

Vaccinul a avut, de asemenea, efecte pozitive asupra fetuşilor de şoarece. Acest aspect ar putea contribui la tratamentul femeilor însărcinate care suferă de dependenţă de cocaină sau de derivaţi ai acesteia, cum ar fi crack-ul.

Alte proiecte de cercetare similare au fost realizate în Statele Unite, însă nu s-au concretizat, printre altele din cauza rezultatelor insuficiente în studiile clinice pe subiecţi umani, care urmează să înceapă în curând în Brazilia.

„Nu este un panaceu"

Calixcoca este primul proiect de acest gen din America Latină. "Dacă testele clinice vor arăta că este eficient şi dacă va fi aprobat de autoritatea de reglementare în domeniul sanitar, Anvisa, acesta va fi primul vaccin anti-cocaină şi chiar anti-drog din lume, utilizat ca medicament", a dat asigurări Frederico Garcia.

Spre deosebire de alte vaccinuri care folosesc componente biologice, antigenul, substanţa care declanşează reacţia imunitară pentru a produce anticorpi, este realizat din componente chimice concepute în laborator. Cu două avantaje: procesul de producţie costă mai puţin şi nu este nevoie să se respecte lanţul frigorific pentru transport.

„Nu există încă un tratament (medicamentos) specific aprobat pentru dependenţa de cocaină sau crack. În prezent, pacienţilor li se oferă un consiliere psihologică, asistenţă socială şi, eventual, cure de dezintoxicare", a explicat psihiatrul.

Vaccinul ar completa aceste strategii multidisciplinare, ajutând, spre exemplu, la evitarea recidivelor imediate după o perioadă de tratament.

Chiar dacă testele clinice se dovedesc concludente, "nu este un panaceu" - Calixcoca se adresează pacienţilor "abstinenţi, care sunt hotărâţi să rămână astfel", a subliniat specialistul.

Echipa lui Frederico Garcia speră să contribuie la inversarea unei "statistici triste". Potrivit datelor Institutului Naţional pentru Abuzul de Droguri (NIDA) din Statele Unite, unul din patru consumatori obişnuiţi de cocaină devine dependent. Şi doar un sfert dintre pacienţii care doresc să se vindece de această dependenţă reuşesc acest lucru, după cinci ani de tratament.

Aşteptările pentru Calixcoca sunt mari în Brazilia, a doua ţară din lume cu cel mai mare consum de cocaină, după Statele Unite - peste 3.000 de persoane s-au oferit deja voluntari pentru testele clinice.

Articol recomandat de sport.ro
Turcii au văzut cum arată lotul României pentru baraj și au reacționat în două cuvinte
Turcii au văzut cum arată lotul României pentru baraj și au reacționat în două cuvinte
Citește și...
Final neașteptat pentru un hoț român care a încercat să scape de polițiști și s-a urcat pe o macara în Elveția
Final neașteptat pentru un hoț român care a încercat să scape de polițiști și s-a urcat pe o macara în Elveția

Un român a încercat să scape de poliția elvețiană urcându-se pe o macara înaltă, însă tentativa sa de fugă s-a încheiat cu arestarea sa, alături de alți doi complici, tot români.

Încă o țară din Europa ia măsuri pentru a reduce scumpirile la pompă. Slovenia restricţionează vânzările de carburanţi
Încă o țară din Europa ia măsuri pentru a reduce scumpirile la pompă. Slovenia restricţionează vânzările de carburanţi

Premierul sloven Robert Golob a anunţat duminică restricţii la vânzările de carburanţi, în contextul presiunilor create de conflictul din Orientul Mijlociu asupra aprovizionării benzinăriilor, transmite dpa.

Două clădiri s-au prăbușit în Istanbul, după o explozie. Mai multe persoane au fost scoase de sub dărâmături | VIDEO
Două clădiri s-au prăbușit în Istanbul, după o explozie. Mai multe persoane au fost scoase de sub dărâmături | VIDEO

Trei persoane au fost rănite în urma prăbuşirii a două clădiri, în districtul Fatih al Istanbulului. Primele date indică drept cauză o explozie provocată de o scurgere de gaze.

Recomandări
Conducerea PSD, în ședință după adoptarea bugetului. PNL și USR anunță discuții în paralel legate de funcționarea coaliției
Conducerea PSD, în ședință după adoptarea bugetului. PNL și USR anunță discuții în paralel legate de funcționarea coaliției

Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte, luni, la sediul central, unde urmează să decidă calendarul pentru consultarea internă cu privire la ieşirea sau nu de la guvernare a partidului.

Încă o țară din Europa ia măsuri pentru a reduce scumpirile la pompă. Slovenia restricţionează vânzările de carburanţi
Încă o țară din Europa ia măsuri pentru a reduce scumpirile la pompă. Slovenia restricţionează vânzările de carburanţi

Premierul sloven Robert Golob a anunţat duminică restricţii la vânzările de carburanţi, în contextul presiunilor create de conflictul din Orientul Mijlociu asupra aprovizionării benzinăriilor, transmite dpa.

Alegeri locale în Franța. Miză politică uriașă în Hexagon, înaintea scrutinului prezidențial. Cursă strânsă la Paris
Alegeri locale în Franța. Miză politică uriașă în Hexagon, înaintea scrutinului prezidențial. Cursă strânsă la Paris

Francezii aleg, duminică, primarii din Paris, Marsilia și alte peste 1.500 de orașe și localități, într-un scrutin care va pune la încercare puterea extremei drepte și rezistența partidelor tradiționale în perspectiva „prezidențialelor” din 2027.