Ursula von der Leyen, în vizorul comisiei pentru Covid-19 a P.E. Pentru ce va trebui să răspundă președinta Comisiei Europene

×
Publicitate

O invitaţie nedorită ar putea ajunge în curând în cutia poştală a Ursulei von der Leyen, din partea europarlamentarilor care conduc comisia pentru Covid-19 a Parlamentului European.

Aceștia au decis să-i ceară preşedintelui Comisiei Europene să apară public în faţa comisiei, potrivit unui comunicat transmis în exclusivitate de Politico, de preşedintele acesteia, europarlamentarul belgian Kathleen Van Brempt, scrie News.ro.

Parlamentarii vor să o întrebe pe von der Leyen despre rolul ei în negocierea unui contract masiv de vaccinuri împotriva coronavirusului, de mai multe miliarde de euro, semnat cu Pfizer în apogeul pandemiei.

În perioada premergătoare acestui contract, se spune că ea a făcut schimb de mesaje text cu directorul general al Pfizer, Albert Bourla.

„Uniunea Europeană a cheltuit o mulţime de resurse publice în producţia şi achiziţionarea de vaccinuri în timpul pandemiei. Parlamentul are dreptul de a obţine o transparenţă deplină asupra modalităţilor acestor cheltuieli şi a negocierilor preliminare care au condus la acestea”, a spus Van Brempt în comunicat.

Până acum, preşedintele Comisiei a evitat întrebările despre ceea ce s-a întâmplat în acele luni cruciale.

Nici ombudsmanul UE şi nici Curtea de Conturi nu au reuşit să arunce o lumină asupra tranzacţiilor tulburi.

Parchetul European, care are competenţe legale care le lipsesc celorlalte agenţii de supraveghere, a deschis o anchetă asupra contractelor de vaccinuri, fără a spune dacă preşedintele Comisiei este ţinta acesteia.

Comisia parlamentară pentru Covid-19 a analizat acordul, al treilea şi cel mai mare contract semnat cu Pfizer şi partenerul său german BioNTech, şi a audiatt până acum Curtea de Conturi şi ombudsmanul, dar Bourla a refuzat invitaţiile, trimiţând un subaltern în locul său.

În conformitate cu regulile Parlamentului, invitaţia va fi trimisă preşedintelui Parlamentului, Roberta Metsola, care va decide atunci dacă îi va cere lui von der Leyen să participe la audiere.

Metsola este membră a grupului de centru-dreapta a Partidului Popular European, acelaşi care a plasat-o pe preşedintele Comisiei în rolul ei.

Invitaţia, dacă va fi făcută, nu va avea nicio forţă legală. La fel ca Bourla, von der Leyen poate refuza să apară. Dar, în condiţiile în care solicitările pentru o mai mare transparenţă devin din ce în ce mai puternice, pe măsură ce scandalul de corupţie Qatargate cuprinde Bruxelles-ul, ea ar putea simţi că nu poate spune nu.

Nu doar von der Leyen este în atenţia deputaţilor europeni.

Van Brempt a spus în comunicatul său că comisia va cere, de asemenea, revocarea privilegiilor Pfizer de acces la Parlamentul European, ca răspuns la refuzul lui Bourla de a fi audiat.

S-a întâmplat în trecut: parlamentarii au votat pentru interzicerea lobbyiştilor Monsanto în 2017, după ce compania a refuzat să se prezinte la o audiere.

Dar măsura nu este automată, decizia ar trebui aprobată prin procesele interne ale Parlamentului. Iar deputaţii europeni individuali pot continua să se înscrie lobbyişti ai Pfizer ca oaspeţi privaţi.

Cu toate acestea, chiar şi măsurile simbolice îşi au rolul lor, în timp ce instituţiile UE încearcă să-şi repare daunele recente aduse reputaţiei lor.

„Transparenţa este esenţială pentru a asigura încrederea cetăţenilor noştri în instituţiile europene”, a explicat Van Brempt.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61869224
Chrissy Teigen a născut cel de-al treilea copil. Cântăreţul John Legend este cel care a dat vestea la un concert privat

Cântăreţul John Legend a anunţat, vineri seară, că soţia sa, Chrissy Teigen, model, vedetă TV şi antreprenoare, a născut al treilea copil al cuplului.

 

62315844
Marea Britanie anunță că va trimite 12 tancuri Challenger 2 în Ucraina, pentru a întări apărarea țării împotriva Rusiei

Marea Britanie se alătură eforturilor Europei de a întări apărarea Ucrainei împotriva Rusiei, cu angajamentul de a trimite 12 tancuri Challenger 2 în țară.

62245633
Oficialii de la Kiev au raportat explozii puternice în capitală. „Inamicul atacă din nou”

Kievul a fost zguduit de mai multe explozii puternice sâmbătă dimineață, oficialii din capitala Ucrainei raportând un atac cu rachete asupra infrastructurii critice.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.