Unul dintre militarii împușcați la Washington a murit. Atacatorul ar fi condus 40 de ore pentru a comite crima

×
Publicitate

Unul dintre cei doi soldați ai Gărzii Naționale împușcați la Washington, în apropiere de Casa Albă, a murit. Vestea a venit chiar de la președintele Donald Trump. Celălalt soldat rănit este în continuare în stare gravă.

Bărbatul care a tras asupra celor doi militari, în timp ce aceștia patrulau, este un afgan în vârstă de 29 de ani. Potrivit presei americane, individul a colaborat cu agenții CIA, în Kandahar, și a fost extras din Afganistan în momentul retragerii forțelor americane, din august 2021.

Donald Trump, președintele SUA: Am aflat că Sarah Beckstrom din Virginia de Vest, unul dintre soldații răniți, demn de tot respectul, o persoană tânără și minunată, tocmai a murit.

Autoritățile l-au identificat pe atacator

Atacatorul, rănit de gloanțele victimelor care au apucat să riposteze, a fost imobilizat de alți membri ai Gărzii Naționale. La scurt timp, a fost dată publicității identitatea individului.

Jeanine Pirro, procurorul general al Statelor Unite pentru Districtul Columbia: A fost identificat drept Rahmanullah Lakanwal, un afgan în vârstă de 29 de ani, care a intrat în Statele Unite în cadrul operației de salvare a aliaților (americani) din perioada președintelui Joe Biden, un program care a urmat retragerii dezastruoase din Afganistan. El locuia în Bellingham, Washington, împreună cu soția lui și, credem, cu cinci copii.

Anchetatorii susțin că suspectul a condus mai bine de 40 de ore pentru a traversat țara – din statul Washington, până în capitala Washington DC – pentru a săvârși atacul.

Kash Patel, directorul FBI: Această persoană (atacatorul) se află în țară dintr-un singur motiv, numai și numai din cauza retragerii dezastruoase din timpul administrația Biden și a incapacității de verificare în vreun fel a evoluției unor astfel de persoane și a multor altora. Această administrație (Trump) a făcut, însă, pasul corect de a opri pătrunderea în țară a persoanelor cu un astfel de trecut.

Zeci de mii de afgani au intrat în Statele Unite sub protecții speciale de imigrare, după retragerea trupelor americane din Afganistan, în vara anului 2021. Potrivit Fox News, suspectul a lucrat cu armata americană și CIA în Afganistan. În Statele Unite a ajuns la o lună după retragerea trupelor.

Serviciile de Cetățenie și Imigrare au anunțat că suspendă pe o perioadă nedeterminată procesarea cererilor de imigrare pentru cetățenii afgani. Totodată, președintele Trump a emis un decret de urgență pentru a menține Garda Națională la Washington, acolo unde vor fi desfășurați încă 500 de soldați. Asta deși un judecător federal a decis că mobilizarea acestor forțe în capitală „este ilegală”.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62594269
128 de oameni au murit în incendiul care a distrus blocurile turn din Hong Kong. „Este un dezastru”. GALERIE FOTO & VIDEO

Crește bilanțul victimelor după incendiul care a cuprins 7 blocuri din Hong Kong. Până acum au fost anunțați 128 de decedați. Iar mai bine de 270 de oameni sunt în continuare dați dispăruți. Între timp, flăcările uriașe au fost stinse, după 30 de ore.

62548766
Administraţia Trump va reexamina permisele de şedere eliberate persoanelor din 19 ţări „care prezintă motive de îngrijorare”

Directorul USCIS a anunţat că, la cererea preşedintelui Donald Trump, vor fi reexaminate toate permisele de şedere emise cetăţenilor din ţări considerate „îngrijorătoare”, transmite CNN.

62565896
Cetățenii români din Italia sunt avertizați cu privire la o grevă generală. Se poate solicita asistență la nevoie

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană, că la data de 28.11.2025, în intervalul orar 00.01 – 24.00 va fi organizată grevă generală la nivel naţional.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.