Uniunea Europeană reafirmă că nu va renegocia acordul privind Brexitul

62001495
Pro TV

Comisia Europeană a reafirmat luni că liderii Uniunii Europene nu vor renegocia acordul cu Londra privind Brexitul, convenit în luna decembrie cu premierul britanic Theresa May, transmite Reuters.

''Acordul aflat pe masă este singurul şi cel mai bun posibil. Acest acord nu va fi renegociat'', a declarat purtătorul de cuvânt al CE, Margaritis Schinas, răspunzând unei întrebări privind o conversaţie telefonică avută vineri de premierul britanic Theresa May şi preşedintele executivului comunitar, Jean-Claude Juncker, relatează Agerpres.

Schinas a repetat că această conversaţie a fost una ''amicală'' şi că cei doi vor discuta din nou în această săptămână.

Theresa May nu a reuşit să obţină sprijin parlamentar pentru acordul convenit în decembrie cu UE şi urmează să supună documentul la vot pe 15 ianuarie în legislativul britanic.

La summitul UE din decembrie, şefa executivului britanic le-a cerut liderilor europeni să modifice anumiţi termeni ai acordului, dar ei au insistat că nu vor redeschide negocierile asupra acestuia.

Duminică, Theresa May a afirmat că respingerea în parlament a acordului privind Brexit va duce ţara sa pe un 'teritoriu necunoscut', dar a dezminţit relatările din presă conform cărora ar intenţiona să amâne încă o dată votul asupra acestui acord în Camera Comunelor.

Dacă parlamentarii britanici resping acordul, Regatul Unit va trebui fie să se retragă din blocul comunitar fără un acord, fie să amâne Brexit-ul prevăzut în prezent pentru 29 martie.

Londra caută să obţină noi garanţii din partea UE în legătură cu 'plasa de siguranţă', o măsură prin care s-ar evita o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62013044
Vladimir Putin a mers în Ajunul Crăciunului la o biserică din St.Petersburg

Luni este Crăciunul pe rit vechi, celebrat cu precădere în spaţiul răsăritean.

62013030
China a executat un bărbat care a atacat cu un cuțit mai mulți copii

Autorităţile din China au anunţat luni executarea bărbatului care a atacat cu cuţitul copii dintr-o grădiniţă, în urmă cu doi ani, informează Xinhua şi Reuters, potrivit Agerpres.

62009271
Suma cu care a fost despăgubit un bărbat care a stat nevinovat 25 de ani la închisoare

O instanţă din China a acordat luni o compensaţie financiară de 4,6 milioane yuani (670.000 dolari sau 588.200 euro) unui bărbat care a fost achitat după ce a petrecut 25 de ani în închisoare ca urmare a unei erori judiciare, relatează EFE.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.