Tribunalul care a decis suspendarea la nivel naţional a serviciilor Uber

61923632

Un tribunal slovac a ordonat serviciului de rezervări de automobile cu şofer Uber să îşi suspende activitatea în Slovacia, a anunţat, marţi, un purtător de cuvânt al tribunalului.

Decizia vine în urma unei acţiuni demarate de şoferii de taxi care susţin că serviciul Uber reprezintă o concurenţă incorectă, transmite Reuters.

Deşi decizia a intrat în vigoare în data de 6 martie şi a fost anunţată abia marţi, serviciile Uber erau în continuare disponibile în capitala Slovaciei, Bratislava.

"Pârâtul este obligat să se abţină să permită persoanelor care nu îndeplinesc standardele legale să ofere servicii de taxi în Slovacia", a declarat purtătorul de cuvânt al tribunalului, Pavol Adamciak.

Asociaţia Şoferilor de Taxi Autorizaţi din Bratislava a demarat în luna ianuarie o acţiune în justiţie, susţinând că şoferii Uber nu îndeplinesc cerinţele pentru şoferii de taxi autorizaţi, iar automobilele nu îndeplinesc normele de siguranţă pentru serviciile de transport profesionale.

Uber se confruntă cu probleme de reglementare şi obstacole juridice la nivel global, ca urmare a opoziţiei din partea serviciilor de taxi tradiţionale.

În luna decembrie a anului trecut, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că serviciul de rezervări de automobile cu şofer Uber este un serviciu de transport care trebuie reglementat ca atare.

În decizia sa, CJUE a subliniat că un serviciu al cărui scop este "să conecteze, prin intermediul unei aplicaţii smartphone şi pentru remunerare, şoferi non-profesionişti utilizând propriul lor vehicul şi persoane care vor să călătorească trebuie clasificat ca fiind un serviciu în domeniul transportului în legislaţia UE".

În plus, CJUE a precizat că, "în conformitate cu legislaţia actuală, este la latitudinea statelor membre să reglementeze condiţiile în conformitate cu care astfel de servicii vor fi oferite" .

În România, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat în luna decembrie un proiect de hotărâre care vizează modificarea regulamentului de taximetrie. Ulterior, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că transportul de persoane prin intermediul aplicaţiilor de pe Internet reprezintă serviciul de taximetrie care a fost până acum "mascat" în serviciu de transport, fapt pentru care aceste firme trebuie să intre în legalitate şi să-şi depună documentele pentru a obţine autorizaţia de transport şi licenţa de taxi.

Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii. Uber activează pe piaţa din România din februarie 2015, în Bucureşti, şi s-a extins în 2016 în oraşele Cluj, Braşov şi Timişoara. În România, Uber are peste 450.000 de utilizatori, din care 350.000 în Bucureşti. România este a doua piaţă ca mărime în regiunea central şi est europeană, după Polonia, şi a cincea din Uniunea Europeană. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61948328
Mark Zuckerberg refuză să se prezinte în faţa Parlamentului britanic în scandalul Cambridge Analytica

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, nu se va prezenta în faţa comisiei parlamentare britanice pentru a da explicaţii privind scandalul datelor personale colectate de reţeaua de socializare.

61949541
NATO a anunțat că expulzează 7 diplomați ruși. Presa străină: Rusia a reuşit exact ce-şi dorea mai puţin

NATO a anunțat marți ”măsuri” contra Rusiei după scandalul generat de otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal, relatează AFP.

61949527
Noua Zeelandă spune că ar expulza spioni ruși, dar n-a găsit niciunul

Autorităţile neozeelandeze s-ar alătura statelor euro-atlantice în demersul de a expulza spioni ruşi, în solidaritate cu statul britanic, însă premierul Jacinda Ardern susţine că nu există agenţi care “să se potrivească acestui profil”.

Recomandări
Imago0867414592h
Grindeanu îi vrea pe liberali: „Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România”

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu continuă disputa cu liderul liberal, premierul demis Ilie Bolojan, căruia îi transmite că blocajul din economie şi lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alege să le trateze cu ironie. 

62584607
Trump bate palma cu Putin pentru livrări masive de motorină. SUA suspendă o parte din sancțiunile energetice impuse Rusiei

În timp ce toată lumea aștepta sancțiunile promise de americani rușilor, Donald Trump a venit aseară cu un anunț-șoc la Casa Albă.

Id85910 inquam photos george calin
Dăianu: Cel mai mare dușman acum pentru economie este criza politică. Anticipatele ar fi un dezastru

România nu își mai permite să prelungească această criză politică, în condițiile în care incertitudinea apasă deja puternic asupra leului și asupra economiei, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.