Noua Zeelandă spune că ar expulza spioni ruși, dar n-a găsit niciunul

61949527
Agerpres

Autorităţile neozeelandeze s-ar alătura statelor euro-atlantice în demersul de a expulza spioni ruşi, în solidaritate cu statul britanic, însă premierul Jacinda Ardern susţine că nu există agenţi care “să se potrivească acestui profil”.

Aliaţi ai Marii Britanii, printre care şi România, vor expulza peste 100 de agenţi de informaţii ai Moscovei, ca răspuns la tentativa de ucidere a dublului spion rus, Serghei Skripal, pe teritoriul statului britanic.

“Am făcut mai multe verificări şi nu am identificat nicio persoană care să se potrivească acestui profil. Dacă, însă, vom descoperi agenţi nedeclaraţi, vom lua măsuri, negreşit,” a declarat premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, pentru o televiziune locală, potrivit Financial Times.

Şefa Guvernului neozeelandez a mai adăugat că a primit numeroase asigurări, în acest sens, din partea ministrului Afacerilor Externe.

Statele Unite, alături de 16 state membre ale UE au anunţat, luni, expulzarea a peste 100 de diplomaţi ruşi.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a indicat că "măsuri suplimentare, incluzând noi expulzări, nu sunt excluse în următoarele zile şi săptămâni", potrivit Agerpres.

La rândul său, Canada a decis să expulzeze patru diplomaţi ruşi în urma otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal în Marea Britanie, a anunţat ministrul de externe canadian, Chrystia Freeland.

În plus, guvernul canadian a respins trei cereri pentru personal diplomatic suplimentar prezentate de guvernul rus. De asemenea, şi Australia a anunţat expulzarea a doi diplomaţi ruşi.

Rusia vă răspunde prin măsuri similare statelor Uniunii Europene care i-au expulzat diplomaţi, a declarat pentru agenţia RIA o sursă din MAE rus, după ce 14 state ale blocului comunitar, plus SUA, Canada şi Ucraina au anunţat expulzarea unor diplomaţi ruşi.

”Răspunsul va fi simetric. Ne vom ocupa de aceasta în zilele următoare şi vom răspunde fiecărei ţări pe rând”, a indicat sursa citată.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61949511
Proteste și indignare în Rusia. Oficialul care și-a cerut iertare în genunchi

Protest spontan marți în piața centrală din Kemerovo, unde un mall a fost devastat duminică de un incendiu care a făcut cel puțin 64 de morți.

61841951
A fost prins autorul celui mai mare jaf din istoria băncilor. Cine e ”creierul”

Poliţia spaniolă l-a arestat în oraşul spaniol Alicante pe liderul bandei de hackeri care a jefuit peste 100 de instituţii financiare din întreaga lume, provocând o pagubă de 1 miliard de euro.

61949495
41 de copii printre cei 64 de morţi în mall-ul din Rusia. Mesaje sfâșietoare lăsate părinților

41 de copii şi-au pierdut viaţa în incendiul care a ucis cel puţin 64 de persoane duminică într-un centru comercial din Kemerovo, în vestul Siberiei.

Recomandări
Imago0867414592h
Grindeanu îi vrea pe liberali: „Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România”

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu continuă disputa cu liderul liberal, premierul demis Ilie Bolojan, căruia îi transmite că blocajul din economie şi lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alege să le trateze cu ironie. 

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale” 

Id85910 inquam photos george calin
Dăianu: Cel mai mare dușman acum pentru economie este criza politică. Anticipatele ar fi un dezastru

România nu își mai permite să prelungească această criză politică, în condițiile în care incertitudinea apasă deja puternic asupra leului și asupra economiei, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.