Un tânăr a supravieţuit două săptămâni în munţi doar cu fructe de pădure şi două batoane de cereale

62510749
Shutterstock

Un tânăr excursionist pierdut în Alpii australieni a reuşit să supravieţuiască timp de aproape două săptămâni cu fructe de pădure sălbatice şi două batoane de cereale, a indicat joi poliţia, notează AFP.

Hadi Nazari, un student de 23 de ani, a ratat o întâlnire cu prietenii pe 26 decembrie pe un traseu solicitant din regiunea Muntelui Kosciuszko, cel mai înalt vârf al Australiei (2.228 m) în sud-vestul ţării, pentru că s-a oprit să facă poze.

El a fost recuperat de un elicopter al poliţiei abia miercuri seara, aproape două săptămâni mai târziu, după ce nişte excursioniştii l-au auzit strigând după ajutor.

"El a putut să se hidrateze din izvoarele şi pârâurile aflate acolo sus în zonele înalte şi, de asemenea, a căutat fructe de pădure", a povestit joi comisarul de poliţie Andrew Spliet.

"A văzut un adăpost acolo sus, unde erau două batoane cu musli. Şi cam asta este tot ce a mâncat în ultimele două săptămâni", a adăugat poliţistul la postul naţional de televiziune ABC.

Traseul prin masivul 'Snowy Mountains' (munţii înzăpeziţi) este unul dintre cele mai dificile din ţară, cu vegetaţie deasă, vânturi puternice şi temperaturi scăzute noaptea, inclusiv vara.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62506261
CNN: Trump ar putea declara o urgenţă economică naţională pentru a justifica impunerea unor tarife comerciale universale
Preşedintele ales Donald Trump analizează posibilitatea de a declara o urgenţă economică naţională pentru a pune în aplicare politicile sale tarifare, potrivit unor patru surse familiare cu situaţia, citate de CNN.
62505423
Volodimir Zelenski merge în Germania pentru a-şi mobiliza aliaţii înainte de începerea mandatului lui Trump
Volodimir Zelenski se întâlneşte joi în Germania cu aliaţii Ucrainei sub egida Statelor Unite pentru a discuta despre ajutorul militar al acestora.
62375514
13 morţi şi 63 de răniţi într-un atac rusesc asupra oraşului ucrainean Zaporojie. VIDEO
Un atac rusesc cu bombe ghidate a ucis miercuri cel puţin 13 persoane şi a rănit 63 în oraşul Zaporojie din sud-estul Ucrainei, au anunţat autorităţile.