Procurorii au reconstituit circuitul financiar al sumelor sustrase în perioada 2022–2024, bani proveniți din taxe de înregistrare, cadastru, impozite ipotecare, dar și din depozite, transferuri de credite fiscale și plăți. Printre părțile vătămate se numără inclusiv Agenția Fiscală și Consiliul Notarial al Districtelor Reunite Roma, Velletri și Civitavecchia, potrivit Il Messaggero.
Anchetatorii vorbesc despre 41 de victime, clienți care ar fi fost înșelați în cadrul unor proceduri notariale. În centrul cazului se află plângerea unui bărbat de 74 de ani, care a pierdut 100.000 de euro după ce și-a vândut apartamentul din Testaccio.
Conform documentelor din dosar, notarul EB, în vârstă de 56 de ani, ar fi făcut să dispară milioane de euro din conturile clienților, profitând de accesul la fonduri oferit de funcția sa.
Investigația s-a extins în ultimele luni, iar procurorii au reușit să contureze mecanismul prin care banii erau direcționați în mod fraudulos.
În urma anchetei, notarul a fost suspendat din funcție în decembrie 2024 și ulterior radiat, decizia fiind oficializată și publicată în Monitorul Oficial. Comisia de disciplină din Lazio a dispus interzicerea exercitării profesiei pentru o perioadă de cinci ani.
Cazul din Testaccio ilustrează modul de operare. Victima a apelat la o agenție imobiliară pentru vânzarea locuinței către o familie de americani stabilită la Roma.
După stabilirea prețului de 350.000 de euro, tranzacția a fost derulată prin notarul incriminat, care a deschis un cont escrow pentru suma de 250.000 de euro. Banii nu au mai ajuns însă la proprietar, fiind, potrivit anchetatorilor, însușiți de notar.