Un narcotraficant spaniol s-a îngrăşat 50 de kg ca să nu fie prins. A fost găsit în Bulgaria

62025712

Garda civilă a Spaniei a anunţat sâmbătă arestarea în Bulgaria a unuia dintre cei mai căutaţi traficanţi spanioli de droguri, urmărit din 2013 de autorităţile judiciare de la Madrid, relatează AFP, conform Agerpres.

Spaniolul, prezentat cu iniţialele J.S.A., a jucat un rol "fundamental" într-o "organizaţie criminală periculoasă specializată în introducerea în Spania şi în restul Europei a unor mari cantităţi de cocaină provenite din America de Sud, precum şi în spălare de bani", a precizat Garda civilă.

La începutul lui februarie, ofiţeri specializaţi în depistarea fugarilor au indicat că bărbatul - care se număra printre cele zece persoane cele mai căutate de Garda civilă - se ascunde în oraşul Varna de pe litoralul bulgar şi că este posibil să-şi fi schimbat aspectul fizic, îngrăşându-se cu peste 50 de kilograme, şi să aibă asupra sa arme de foc în cursul deplasărilor, se precizează într-un comunicat publicat la Madrid.

Informaţiile în acest sens au fost confirmate de poliţia bulgară, care a procedat la arestarea sa.

În momentul arestării, presupusul narcotraficant "avea documente de identitate spaniole falsificate şi intenţiona să plece zilele următoare spre Venezuela", se menţionează în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62025710
Un angajat de la curățenie a găsit un pachet cu 300.000 de lire sterline într-un autobuz

Un angajat de la o firmă de curățenie care se ocupă de igienizarea autobuzelor londoneze a avut o surpriză de proporții când, în timpul serviciului, într-unul din vehicule, a descoperit un pachet cu 300.000 de lire sterline.

62025707
Important şef al mafiei napoletane Camora, arestat. Cine este Marco Di Lauro

Poliţia italiană a arestat, sâmbătă, un important şef al mafiei napoletane, Marco Di Lauro, al patrulea fiu al lui Paolo Di Lauro şi ultimul aflat în libertate.

62025690
Episod de iarnă violentă în SUA. 600 de șoferi blocați pe o șosea de furtună

Deşi am intrat în luna martie, americanii din nord-vestul Statelor Unite se pregătesc pentru un nou episod de ninsori şi ger.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.