Un important oficial al OMS, demis pentru agresiune sexuală. Trei acuzații au fost formulate împotriva sa în ultimii ani

62342280
Getty

OMS a anunţat, luni, că a demis un importat oficial al diviziei de boli netransmisibile, medicul Temo Waqanivalu din Fiji, pentru agresiune sexuală, în urma a trei acuzaţii formulate împotriva sa în ultimii ani.

 

Purtătoarea de cuvânt a OMS, Marcia Poole, nu a oferit detalii în legătură cu acest anunţ făcut prin e-mail, însă mass-media au raportat că oficialul organizaţiei ONU este acuzat de cel puţin trei presupuse agresiuni din 2017, relatează AFP, citată de Agerpres.

Associated Press l-a desemnat, în ianuarie, drept presupusul autor al unui caz intens mediatizat de presupusă agresiune sexuală la Summitul Mondial pentru Sănătate de la Berlin, în octombrie anul trecut: o tânără doctoriţă britanică, Rosie James, a scris pe Twitter la acea vreme că „a fost agresată sexual de un membru al personalului OMS” în timpul reuniunii.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a răspuns la acest mesaj de pe Twitter, spunând că este „îngrozit” de acuzaţii şi şi-a oferit ajutorul, subliniind că agenţia are „toleranţă zero pentru agresiunea sexuală”.

AP a precizat că Waqanivalu a fost implicat într-un caz similar în 2018.

În octombrie anul trecut, când această acuzaţie a fost făcută publică, el a încercat să obţină un post de conducere la OMS în Asia.

La începutul acestei luni, Financial Times a declarat că a descoperit o a treia acuzaţie împotriva lui Temo Waqanivalu, datând de la un eveniment din 2017.

Solicitată să confirme aceste informaţii, OMS a declarat că, deoarece „investigaţiile şi procesele administrative aferente sunt confidenţiale”, nu poate oferi detalii despre caz.

OMS a precizat că Waqanivalu a rămas „în concediu administrativ în timpul anchetei”.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62342277
Un fost fotbalist de la Arsenal Londra a rămas paralizat după ce i-au fost puse droguri în băutură
Un fost jucător de la academia clubului Arsenal Londra a rămas tetraplegic, după ce i-au fost puse droguri în băutura pe care a consumat-o la o ieșire în oraș cu prietenii.    
62342276
Un elicopter de ambulanță s-a prăbușit în regiunea rusă Volgograd. Pilotul a murit
Un elicopter de ambulanță s-a prăbușit, marți dimineață, lângă orașul Volgograd din cauza unei defecțiuni tehnice. Pilotul a murit.
62342274
De ce a intrat un elan într-un cinema. Totul a fost filmat
Un cinematograf din statul american Alaska a primit un vizitator surpriză: un elan.