Un fost ministru din Coreea de Sud, condamnat pentru fals academic, va fi eliberat vineri. A ispășit opt luni de detenție

62566384
AFP

Un fost ministru sud-coreean al Justiţiei, Cho Kuk, aflat în închisoare după ce a fost găsit vinovat de falsificarea unor documente academice ale copiilor săi, va beneficia de o graţiere în această săptămână, a anunţat luni guvernul de la Seul.

Scandalul a izbucnit la scurt timp după desemnarea lui Cho Kuk la conducerea Ministerului Justiţiei în 2019, compromiţând destinul prezidenţial pe care unii analişti îl prevesteau pentru acest profesor universitar ce fusese colaborator al fostului preşedinte Moon Jae-in - din aceeaşi tabără politică cu actualul şef al statului, Lee Jae-myung.

Cho a fost găsit vinovat de producerea unor documente false pentru a favoriza admiterea fiului şi a fiicei sale în învăţământul superior. Tribunalul districtului central din Seul a evidenţiat „gravitatea” infracţiunilor, „comise profitând de poziţia sa de profesor universitar”.

În vârstă de 60 de ani, Cho Kuk efectuează în prezent o pedeapsă de doi ani de închisoare. El ar urma să fie eliberat vineri, după aproape opt luni în spatele gratiilor.

„Am inclus 27 de responsabili publici şi politici cheie pe o listă de graţieri, ţinând cont de contribuţiile lor faţă de stat şi de gravitatea infracţiunilor lor”, a declarat ministrul justiţiei Jung Sung-ho într-o conferinţă de presă.

El a precizat că Cho Kuk se află pe listă, elaborată cu ocazia Zilei eliberării naţionale, marcată în 15 august - 80 de ani de la încheierea colonizării peninsulei coreene de către Japonia.

Partidul pentru Reconstruirea Coreii, formaţiune antisistem fondată de Cho Kuk, a obţinut 12 locuri în parlament în legislativele din aprilie 2024. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62566379
Peste 200 de replici seismice în Turcia după cutremurul cu magnitudinea de 6,1. Zeci de răniți și un mort

Peste 200 de replici seismice au fost înregistrate luni în vestul Turciei, la câteva ore după ce regiunea a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea 6,1.

62566374
Românii pot călători în Vietnam fără viză, timp de 45 de zile. Alte 11 țări au primit acces special

Cetăţenii din 12 ţări vor putea face din 15 august vizite turistice de maximum 45 de zile în Vietnam fără a mai avea nevoie de vize.  

62566373
Ce se vorbește în Rusia despre întâlnirea lui Putin cu Trump pentru încheierea războiului din Ucraina

Summitul din Alaska este considerat o victorie semnificativă pentru Vladimir Putin, liderul de la Kremlin reușind să obțină această discuție față în față cu Donald Trump fără a face concesii Ucrainei sau SUA.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.