Fostul șef al departamentului de private banking al unei sucursale Deutsche Bank din Frankfurt a recunoscut că a furat banii într-o perioadă de un an și jumătate, scrie Nieuwsblad.
Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, s-a prezentat marți în fața unui judecător din Frankfurt pentru a răspunde acuzațiilor de fraudă. Faptele au început la sfârșitul anului 2023 și au continuat până când au fost descoperite, în primăvara lui 2025.
A început prin a sustrage sume cuprinse între 50.000 și 81.500 de euro. Potrivit propriei declarații, retrăgea banii din conturile unor clienți milionari, despre care credea că nu vor observa imediat lipsa unor astfel de sume.
Banii erau transferați în conturi deschise la Deutsche Bank pe numele soacrei sale. Ulterior, erau mutați în conturi deținute la o altă bancă.
Inițial, intenția sa era să „împrumute” temporar banii pentru a obține rapid un profit prin tranzacții cu instrumente derivate, după care să returneze sumele.
A încercat să acopere pierderile cu banii altor clienți
Planul a eșuat însă, după ce bărbatul a înregistrat pierderi pe piața bursieră. Când clienții au observat că le dispăruseră bani din conturi, el îi restituia, invocând o presupusă eroare internă.
Pentru a acoperi aceste lipsuri, folosea bani din alte conturi. În acest fel, frauda a ajuns în cele din urmă la 626.000 de euro, fiind implicați șase clienți.
În momentul în care frauda a fost descoperită, mai rămăseseră doar 48.000 de euro din suma totală.
Bărbatul susține că a acționat din disperare financiară. Pierduse 50.000 de euro din economiile familiei în urma unor investiții riscante.
În plus, devenise recent tată pentru a treia oară, iar locuința avea nevoie de renovări.
Bărbatul a fost concediat
Deutsche Bank a declarat că regretă frauda comisă la sucursala din Frankfurt. Banca subliniază că bărbatul a fost concediat imediat, iar toți clienții afectați au fost informați și despăgubiți.
De asemenea, fostul angajat a ajuns la un acord cu Deutsche Bank pentru rambursarea banilor furați, prin plata unei rate lunare de 250 de euro.
În luna iulie, anchetatorii au efectuat percheziții la sucursala din Frankfurt implicată în caz. Potrivit unor surse, aceștia căutau informații pentru a stabili dacă Deutsche Bank dispunea de mecanisme interne de control suficiente.
Potrivit băncii, aceste mecanisme au fost între timp consolidate.