Un congolez s-a dat drept medic român timp de doi ani și a avut 500 de pacienți. Cum a ieșit totul la iveală

×
Publicitate

Un congolez s-a dat drept medic psihiatru în Franța, la Evreux, cu o diplomă românească falsă, în perioada 2015-2017. El a fost condamnat abia anul acesta, după șapte ani, relatează La Depeche.

Viața lui Clive Etitie este plină de minciuni. „Este un om complet necunoscut”, rezumă procurorul adjunct Theo Touzeau. Chiar și numele său este suspect, e discutabil. Congolezul de 39 de ani pare să fugă de responsabilitățile sale la fel de mult cum fuge de realitate.

Pe 15 octombrie 2024, el a fost chemat în fața tribunalului din Evreux pentru multiplele sale falsuri, însă bărbatul nu a venit, iar acum pe numele lui s-a emis un mandat de arestare.

Medic fals la spitalul de psihiatrie din Evreux

Cazul neobișnuit a început în anul 2017. În încercarea de a recupera daunele legate de condamnarea lui Clive Etitie pentru practicarea ilegală a medicinei (2014), Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CPAM) din Rhone a descoperit că bărbatul în vârstă de 30 de ani lucrează acum ca medic psihiatru la camera de urgențe a spitalului New Navarra.

Angajat de instituție în noiembrie 2015, el a fost demascat abia în mai 2017. În cele din urmă, ărbatul a fost arestat, iar polițiștii încep să dezvăluie adevărul, ceea ce nu este o sarcină ușoară.

El a spus inițial că este singur și că nu are copii, dar s-a adeverit că acesta este de fapt într-o relație și tată a trei copii sau chiar a cinci copii, conform declarației sale fiscale. Astfel, se adună și mai multe falsuri la dosar.

Aproximativ 10 identități false

Când poliția a descoperit vehiculul escrocului, i-au găsit adresa reală. În plus, s-au mai găsit ștampile oficiale cu diferite nume la notari, primării, universități, medici, firme de finanțe, consuli, miniștri, ambasadori, ceea ce arată că Clive Etitie avea aproape 10 identități, toate false.

Din anchetă a rezultat că bărbatul nu a fost niciodată înscris în Ordinul medicilor și că nu a avut niciodată autorizație de la minister pentru a practica această meserie. Acuzatul a făcut pe toată lumea să creadă că este absolvent al unei universități din România, reproducând logoul acesteia și folosind numărul de diplomă al unui medic român adevărat.

Planul este destul de elaborat, iar escrocul nu se află la prima încercare. Înainte de a ajunge la spitalul din Franța, din Evreux, el a încercat și în Jura. Dar acolo, în timp ce colegii săi își aveau îndoieli cu privire la competențele sale și voiau să facă niște teste, falsul medic a fugit. Acest lucru nu l-a împiedicat să lucreze la Evreux și să păcălească autoritățile de la spitalul de psihiatrie din Navarra. Când NHN a aflat că a fost deja condamnat, Clive Etitie a pretins că este victima unuit furt de identitate.

La Evreux, ca și în posturile pe care le-a avut anterior, competențele sale ajung să fie contestate și puse sub semnul întrebării. Pacienții sunt speriați, iar șeful său de secție plănuia să nu-i reînnoiască contractul, indică avocatul spitalului de psihiatrie.

Falsul medic a consultat sute de pacienți

Instituția cere acum despăgubiri pentru prejudiciul financiar (peste 129.000 de euro) și cel de imagine. Reputația sa a fost, într-adevăr, afectată în urma publicării cazului în presă. Trebuie menționat că falsul medic congolez a activat în acel spital timp de un an și jumătate și a consultat aproximativ 500 de pacienți. Nu se ocupa de internări, dar putea prescrie medicamente sub responsabilitatea unui șef de secție.

În cursul anchetei, experții au analizat și personalitatea inculpatului. L-au descris ca „un domn care are răspuns la toate”, care „oferă răspunsuri evazive” și „se consideră de inteligență superioară”. „Viața sa pare să se fi desfășurat ca un roman”, observă președintele ședinței, Wladis Blacque-Belair, bazându-se pe rapoarte care subliniază de asemenea o „mitomanie perversă” și „dorința de a înșela și de a dăuna în scopul de a obține beneficii”.

Tribunalul o va aplica, condamnându-l pe Clive Etitie la patru ani și jumătate de închisoare (luând în considerare revocarea a două suspendări) și obligându-l să plătească daune diferitelor părți civile.

De asemenea, i se interzice definitiv exercitarea unei activități medicale sau paramedicale, chiar dacă el va obține cu un adevărat o diplomă.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Spania şi Liban cer împreună încetarea focului şi condamnă atacurile Israelului asupra ONU

Guvernele Spaniei şi Libanului au îndemnat luni la o încetare a focului permanentă şi imediată, care să restabilească suveranitatea Libanului asupra teritoriului său. 

Actorul Gérard Depardieu, judecat pentru agresiune sexuală, lipseşte de la proces din motive de sănătate şi a cerut o amânare

Gérard Depardieu, 75 de ani, trebuia să se prezinte luni la procesul său pentru agresiune sexuală.

Un român a fost găsit mort într-un hotel din Franța. Primele date indică o crimă „de o violenţă rar întâlnită”

Un român în vârstă de 50 de ani a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Meaux, o localitate la 40 de kilometri de Paris, din regiunea Ile de France.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.