Un bărbat va fi spânzurat pentru complicitate la traficarea unui kilogram de canabis

62259188
StirilePROTV

Un singaporez urmează să fie spânzurat săptămâna viitoare pentru complicitate la trafic de droguri, într-un caz în care a fost implicat 1 kg de canabis, au indicat organizaţii de apărare a drepturilor omului din Singapore.

Condamnatul Tangaraju Suppiah, în vârstă de 46 de ani, urmează să fie executat miercuri, potrivit înştiinţării trimise familiei de serviciul penitenciar şi publicate de activişti pe reţelele sociale, scrie Agerpres.

Amnesty International a condamnat vineri această decizie, calificând-o ca „extrem de crudă”.

„Dacă se va produce, această execuţie ar fi o încălcare a dreptului internaţional şi o sfidare a mişcării împotriva pedepsei cu moartea în Singapore”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al biroului regional al Amnesty.

În multe ţări, inclusiv în Thailanda vecină, uzul canabisului nu mai constituie o infracţiune.

De altfel, ONG-uri de apărare a drepturilor omului fac presiuni ca Singapore să abolească pedeapsa cu moartea.

Însă centrul financiar asiatic are una dintre legislaţiile anti-drog cele mai aspre din lume şi consideră că pedeapsa capitală rămâne un mijloc de descurajare eficient împotriva traficului.

Tangaraju Suppiah a fost condamnat în 2017 pentru complicitate la traficarea unui kilogram de canabis, dublul cantităţii pentru care se pot pronunţa pedepse cu moartea în Singapore.

Pedeapsa capitală i-a fost confirmată de Curtea de apel.

Parchetul afirmase că bărbatul era proprietarul a două numere de telefon utilizate pentru trafic.

„Ceea ce este cu adevărat tulburător este că Tangaraju nu a atins niciodată drogul' în cauză, a subliniat activista Kirsten Han. 'De asemenea, el a fost interogat de poliţie fără avocat şi a afirmat că nu i s-a dat acces la un interpret de tamilă”, limba sa.

Un judecător al Înaltei Curţi a afirmat că „acuzaţiile au fost dovedite fără a mai exista o îndoială rezonabilă”.

După o pauză de peste 10 ani, Singapore a reluat execuţiile prin spânzurare în martie 2022.

Anul trecut au fost executaţi 11 condamnaţi, toţi în cazuri care au implicat droguri.

Dintre cei executaţi, cazul lui Nagaenthran K. Dharmalingam, condamnat în pofida unui handicap mental, potrivit apărătorilor săi, a atras în mod deosebit atenţia opiniei publice internaţionale.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62331809
Ucraina susține că relansează canalul Bâstroe ca o rută alternativă pentru exporturile agricole ucrainene
Porturile fluviale de pe Dunăre sunt esențiale pentru exporturile ucrainene de produse agricole, a declarat vineri un înalt oficial ucrainean, informează Reuters.
62341396
Momentul în care un autobuz intră într-o casă, în urma impactului cu o mașină. Șoferul vinovat a fugit. FOTO & VIDEO
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare după ce a intrat cu viteză într-un autobuz care circula regulamentar, făcându-l să se izbească de o casă din apropiere. În urma accidentului, șoferul vinovat a fugit.
62269096
Ucraina va deveni membră NATO. Jens Stoltenberg: Toate țările membre și-au dat acordul
Toți membrii NATO sunt de acord ca Ucraina să se alăture Alianței Nord-Atlantice, a declarat secretarul general Jens Stoltenberg, potrivit Sky News.