Un bărbat din Londra, a doua persoană din lume vindecată de HIV. Ce tratament a urmat

62113780

Un bărbat din Londra a devenit a doua persoană din lume vindecată de HIV, potrivit medicilor. Adam Castillejo este fără virus după mai mult de 30 de luni de la încetarea terapiei antiretrovirale, scrie BBC.

Castillejo nu a fost vindecat cu medicamente pentru HIV, ci printr-un tratament pe bază de celule stem pe care l-a primit pentru un cancer de care suferea, de asemenea.

Donatorii acelor celule stem au o genă neobişnuită care le oferă protecţie împotriva HIV, transmite News.ro.

În 2011, Timothy Brown, supranumit „Berlin Patient” (pacientul din Berlin, n.r.), a devenit prima persoană raportată ca fiind vindecată de HIV, după trei ani şi jumătate de când primise acelaşi tratament.

Transplanturile de celule stem pare că opresc virusul să se multiplice în corp prin înlocuirea celulelor imunitare ale pacientului cu cele ale donatorului care rezistă la infecţia HIV.

Adam Castillejo, în vârstă de 40 de ani, denumit „London Patient”, a decis acum să îşi dezvăluie indentitatea.

Medicii spun că nu a fost detectată în analizele lui de sânge, spermă şi ţesut o infecţie activă cu HIV.

A trecut un an de când ei au anunţat că este fără virus şi încă este fără HIV.

Cercetătorul Ravindra Kumar Gupta de la Universitatea Cambridge a declarat pentru BBC News: „Asta reprezintă leacul pentru HIV aproape sigur. Descoperirea noastră arată că succesul transplantului de celule stem ca tratament pentru HIV, prima dată raportat în urmă cu nouă ani la Pacientul din Berlin, poate fi replicat”.Dar asta nu înseamnă că această intervenţie va fi tratamentul pentru milioanele de oameni din lume care trăiesc cu HIV. Terapia agresivă a fost folosită iniţial pentru a tratat cancerele pacienţilor, nu HIV. Iar medicamentele pentru HIV rămân foarte eficiente, însemnând că oamenii care au virusul pot trăi mult timp cu el.

Gupta a mai spus: „Este important de notat că acest tratament prezintă riscuri mari şi poate fi folosit doar în ultimă instanţă la pacienţii cu HIV care prezintă şi afecţiuni maligne hematologice. Astfel, acesta nu este un tratament care va fi oferit la scară largă pacienţilor cu HIV care se află sub un tratament anti-retroviral ce funcţioneză bine”.

Totuşi, poate oferi o speranţă că, în viitor, va putea fi găsit un leac pe baza terapiei genetice.

Testele recente au demonstrat că 99% dintre celulele imunitare ale lui Castillejo au fost înlocuite cu cele ale donatorului. Pacientul, la fel ca Brown, are rămăşiţe ale virusului în organism. Este imposibil de spus cu certitudine că infecţia cu HIV nu va reveni.

„Vreau să fiu un ambasador al speranţei”, a declarat Castillejo pentru New York Times. „Nu vreau ca oamenii să gândească «ai fost ales». Nu, s-a întâmplat pur şi simplu. Am fost în locul potrivit, probabil la momentul potrivit, atunci când s-a întâmplat”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62114036
Planul macabru al New York-ului, din cauza coronavirusului. De ce pregătesc gropi

New York-ul s-ar pregăti de un scenariu negru, din cauza creșterii numărului de persoane infectate cu coronavirus.

62114654
Mărturia unei italience în carantină: "Stați acasă, sunt tineri care se zbat între viață și moarte"

Un mesaj dramatic al unei italience, infirmieră aflată în carantină după ce tatăl ei și-a pierdut viața din cauza coronavirusului, a devenit rapid viral pe rețelele de socializare.

62090585
Țara care ar putea elibera toți deținuții, din cauza epidemiei de coronavirus

Raportorul special al ONU pentru drepturile omului în Iran, Javaid Rehman, a anunţat marţi că a cerut guvernului de la Teheran eliberarea provizorie a tuturor deţinuţilor, în contextul epidemiei de coronavirus, transmite Reuters.

Recomandări
Siegfried muresan
Program de guvernare. Siegfried Mureșan: Nu vor crește taxele, pensiile și salariile vor fi mărite când bugetul va permite

Premierul desemnat a prezentat miercuri o parte din măsurile din programul de guvernare. Siegfried Mureșan a anunțat că pensiile și salariile bugetarilor ar trebui mărite de îndată ce bugetul va permite majorări, după o perioadă grea pentru oameni. 

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Shutterstock 2556663443
Germanii s-au săturat de fraudele comise de români și bulgari în domeniul beneficiilor sociale

Germania va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, relatează AFP.