Un avion de pasageri s-a prăbuşit în Indonezia. Există un supravieţuitor

61979168
Twitter

Accident aviatic într-o zonă muntoasă din estul Indoneziei.

Opt persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident aviatic produs într-o zonă muntoasă din estul Indoneziei, singurul supravieţuitor fiind un adolescent de 12 ani, au anunţat duminică autorităţile, potrivit AFP.

Controlul aerian a pierdut sâmbătă contactul cu avionul, un Pilatus de fabricaţie elveţiană, care decolase pentru un zbor de 40 de minute spre provincia îndepărtată Papua.

Epava avionului a fost găsită duminică dimineaţa într-o zonă forestieră şi muntoasă din subdistrictul Oksibil.

'Opt pasageri au fost găsiţi morţi, dar unul a fost găsit în viaţă', a declarat un purtător de cuvânt al armatei.

'Deocamdată, cauzele accidentului nu au fost confirmate', a menţionat el, precizând că va fi întreprinsă o anchetă.

Avionul, care aparţinea companiei private Dimonim Air, avea la bord şapte pasageri şi doi membri de echipaj.

Indonezia, arhipelag din Asia de Sud-Est cu 17.000 de insule şi insuliţe, este foarte dependentă de legăturile aeriene, iar accidentele sunt frecvente.

În decembrie 2016, 13 persoane au murit în accidentul unui avion militar în apropiere de Timika, o altă regiune muntoasă din Papua.

În august 2015, un aparat ATR 42-300 al companiei indoneziene Trigana Air, care transporta 44 de pasageri adulţi şi cinci copii, precum şi cinci membri de echipaj, toţi indonezieni, s-a prăbuşit în munţii Bintang, într-un accident fără supravieţuitori.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
61979166
Cine e bărbatul care a furat un avion de pasageri şi apoi s-a prăbușit pe o insulă. "Sunt un băiat cu probleme"

FBI încearcă să facă lumină într-un incident pe cat de straniu, pe atat de sinistru, petrecut sâmbătă în statul american Washington.

61979164
Atac armat în Manchester. Zece oameni au fost răniţi, după un carnaval

Atac armat în noaptea de sâmbătă spre duminică în cartierul Moss Side din Manchester.

61979153
Suspectul bănuit că a provocat incendiile din California ar fi instabil mental

Pompierii americani luptă pe 20 de fronturi cu incendiile de vegetaţie din California

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h07m39s163
A cumpărat opt case în ruină și a construit un loc plin de viață în inima Transilvaniei. Povestea unui român care a ales viața la țară

Gospodărie, comunitate, liniște, aer, timp pentru tine. Toate aceste noțiuni au intrat în limbajul celor care s-au mutat la țară. De fapt, pentru asta au ales să plece de la oraș, pentru un altfel de viață, mai tihnită.

Vlcsnap 2026 10 25 19h14m35s087
Piloții români de F-16, în centrul ceremoniei de Ziua Armatei. NATO pregătește echipamente suplimentare pentru combaterea dronelor

Duminică a fost Ziua Armatei Române, marcată cu ceremonii militare în toate unitățile din țară. Cea mai importantă a fost organizată în Baza Aeriană de la Borcea.

Vlcsnap 2026 10 25 17h58m29s183
Violența transformă orașele Europei în câmpuri de luptă. „Trăim într-o societate în care e normal să-i ataci pe alții, să ucizi”

Manifestațiile lansate de tineri și sindicaliști s-au încheiat cu violențe, vandalizări și jafuri în Franța, Italia, Spania și Belgia. În Barcelona, protestatarii au spart vitrinele magazinelor.