Un american si un australian, ambii profesori, au fost rapiti la Kabul de barbati inarmati

61825284

Un american si un australian, ambii profesori la Universitatea americana din Kabul, au fost rapiti duminica seara in centrul capitalei, au anuntat luni serviciile de securitate afgane, potrivit AFP.

''Cei doi profesori straini au fost rapiti ieri seara de barbati inarmati in centrul Kabulului, pe soseaua Dar-ul-Aman'', numele fostului palat regal, a explicat pentru AFP un membru al serviciilor de securitate afgane care a tinut sa-si pastreze anonimatul.

Autoritatile de la Washington si Canberra au manifestat prudenta in legatura cu acest incident. ''Suntem la curent cu informatiile privind rapirea unui cetatean american la Kabul, dar din motive de confidentialitate preferam sa ne abtinem de la orice comentariu'', a spus un diplomat american.

In Australia, un purtator de cuvant al Departamentului Afacerilor Externe a afirmat ca pare sa fie vorba ''aparent de o rapire''. ''Ambasada Australiei in Afganistan incearca sa verifice informatiile privitoare la rapirea unui cetatean australian la Kabul'', a mentionat el.

In cazul Australiei, acesta este al doilea caz de rapire a unui cetatean de-al sau dupa cel inregistrat la finalul lui aprilie, la Jalalabad, cand victima a fost lucratoarea umanitara Katherine Jane Wilson. Soarta acesteia este necunoscuta in prezent.

In ultima perioada, la Kabul s-au inregistrat mai multe rapiri, tintele fiind mai ales strainii care lucreaza pentru organizatii umanitare. La inceputul lunii iunie, o indianca din cadrul Fundatiei Agha Khan a fost rapita in plin centrul capitalei afgane si eliberata dupa cateva saptamani, pe 23 iulie.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61618230
Patru romani au fost arestati la Toulouse dupa ce au fost prinsi cu stupefiante. Cantitatea uriasa descoperita in masini
Patru romani au fost arestati la Toulouse, dupa ce granicerii au descoperit in masinile lor aproape 200 de kilograme de marijuana, relateaza La Depeche, conform news.ro.
61825270
Algerianul care a ranit doua politiste in Belgia, un imigrant ilegal pe care autoritatile au incercat sa il expulzeze
Algerianul care a atacat doua politiste cu maceta sambata, la Charleroi, era un imigrant ilegal pe care Belgia a incercat sa il expulzeze de doua ori, au declarat oficiali citati de Daily Express, preluati de news.ro.
61825226
Un expert in domeniul nuclear a fost executat in Iran. "A fost spanzurat pentru ca a furnizat secrete inamicului"
Iranul a anuntat ca a executat un om de stiinta specializat in domeniul nuclear, condamnat pentru spionaj in favoarea Statelor Unite, relateaza Sky News.