Un al treilea copil care a fost înjunghiat în atacul din Southport a murit. Ce mesaj a transmis Taylor Swift

62117909
Getty

Un al treilea copil a murit în urma atacului cu cuţitul care a avut loc luni într-o sală de dans din oraşul Southport, din nord-vestul Angeliei, a confirmat marţi poliţia, ceea ce ridică bilanţul tragediei la trei morţi şi 10 răniţi, între care opt copii.

„Din păcate, putem confirma că un al treilea copil a decedat ca urmare a rănilor suferite în atacul cu cuţitul din Southport de ieri dimineaţă", a declarat marţi poliţia din Merseyside.

„Fata în vârstă de nouă ani a murit la spital în primele ore ale acestei dimineţi de marţi, 30 iulie”, a precizat poliţia, care a confirmat că cei doi copii care au murit luni erau două fetiţe în vârstă de 6 şi respectiv 7 ani.

„Alţi opt copii au suferit răni prin înjunghiere în timpul atacului, iar cinci dintre ei sunt în stare critică. Doi adulţi sunt, de asemenea, în stare critică după ce au fost răniţi în timpul incidentului", a transmis poliţia.

Luni, un bărbat i-a atacat cu cuţitul pe participanţii la un curs de yoga şi dans cu tema Taylor Swift într-o sală de evenimente din Southport. Cei doi adulţi răniţi au încercat să-i protejeze pe copii.

Un tânăr în vârstă de 17 ani a fost arestat în legătură cu atacul, dar motivul din spatele acestuia "rămâne neclar". Poliţia nu tratează însă în prezent cazul ca fiind legat de terorism.

La locul faptei a rămas în jur un cordon de poliţie, iar drumul a fost închis în timp ce poliţiştii continuă să efectueze cercetări.

Vedeta mondială Taylor Swift a reacţionat la acest atac pe Instagram story, spunând că este "complet în stare de şoc".

„Oroarea atacului de ieri din Southport mă copleşeşte continuu şi sunt complet în stare de şoc. Pierderea de vieţi inocente şi trauma oribilă provocată tuturor celor care au fost acolo, familiilor şi primilor respondenţi.... Erau doar nişte copii la un curs de dans. Nu ştiu cum să transmit condoleanţele mele acestor familii", a spus artista într-un mesaj scris de mână.

O pagină de donaţii creată de fanii lui Taylor Swift, înfiinţată pentru ca oamenii să poată contribui la costurile funerare şi la sprijinirea victimelor, strânsese, în câteva ore, 60.000 de lire sterline.

Ministrul de interne a vizitat locul faptei, a depus flori şi a declarat că poliţia trebuie să urmeze toate pistele în anchetă.

În această seară va avea loc un priveghi pentru victime.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62470954
Proteste în Israel. Mai mulți soldați, arestați pentru agresarea sexuală a unui deţinut palestinian | GALERIE FOTO

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a condamnat cu fermitate protestele violente care au izbucnit luni în Israel după ce soldaţi de la o bază militară au fost arestaţi de poliţie sub acuzaţia că au abuzat sexual un deţinut palestinian.

62470931
Anchetatorii nu consideră că a fost vorba de un atac terorist în cazul tânărului de 17 ani din UK care ucis 2 copii

Un atac sângeros într-un orășel din nord-vestul Angliei. Doi copii au fost uciși și alți 9 au fost răniți, după ce un tânăr de 17 ani, înarmat cu un un cuțit, a intrat într-o sală de dans și i-a înjunghiat cu brutalitate pe cei mici.

62246505
Cel puțin o persoană ucisă în timpul manifestațiilor din Venezuela, după realegerea lui Maduro. „Este terorism”

Sute de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a contesta victoria actualului președinte Nicolas Maduro, pe care îl acuză de falsificarea alegerilor.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.