UE: Țările membre pot cumpăra ce vaccin anti-Covid vor

×
Publicitate

Undă verde de la Bruxelles: Țările membre ale Uniunii Europene pot cumpăra vaccin anti-Covid de unde vor, mai puțin de la companiile care au deja contract încheiat cu Comisia europeană. Este prima dată când se transmite oficial această aprobare.

Slovacia a achiziționat deja serul rusesc Sputnik, Cehia se pregătește să facă la fel, iar în Ungaria se fac inoculări atât cu vaccinul rusesc, cât și cu cel chinezesc Sinopharm.

Pe de altă parte, celebritățile continuă pledoaria pentru imunizare. Dolly Parton de pildă, și-a adaptat hitul, "Jolene" și a cântat - "Vaccine, vaccine!"

Dolly Parton: “Vreau să le spun tuturor că ar trebui să se vaccineze. Chiar am schimbat versurile unuia dintre cântecele mele ca să se potrivească ocaziei. Ar fi așa: "Vaccin, vaccin, vaccin... Vă implor, nu ezitați. Vaccin, vaccin, vaccin... Că după ce ai murit, o să fie puțin cam târziu."

Știu că încerc să fiu amuzantă acum, dar sunt foarte serioasă în privința vaccinului.

Legenda muzicii country, care a împlinit 75 de ani în ianuarie, a fost vaccinată cu serul Moderna, în Tennessee. Purta o rochie de culoare violet, cu decupaje la umeri, așadar cât se poate de potrivită pentru ocazie. La ținută și-a asortat o mască de aceeaşi culoare.

Artistă și femeie de afaceri, care se dedică și campaniilor umanitare, Dolly Parton a postat imagini pe contul ei de Twitter cu mesajul: "Dolly a primit o doză din propriul său leac", o referire la faptul că a contribuit la finanțarea dezvoltării vaccinului Moderna. Anul trecut, a donat un milion de dolari centrului medical universitar din Nashville pentru cercetări în domeniul combaterii coronavirusului.

Şi legendarul Pele s-a vaccinat. Faimosul fotbalist, ajuns la 80 de ani, şi-a îndemnat compatrioţii să respecte regulie şi gesturile barieră împotriva răspândirii SARS-CoV-2.

Joe Biden, președintele SUA: “Această țară va avea suficiente doze de vaccin, o spun din nou, pentru fiecare adult din America până la sfârșitul lui mai.”

Preşedintele american şi-a îndemnat compatrioţii să rămână vigilenţi, mai ales că sunt temeri în privinţa noilor variante, mult mai contagioase, ale virusului. În câteva state federale americane, printre care şi Texasul, răspunsul la apelul lui Biden a fost ridicarea restricţiilor. Nici măştile nu mai sunt obligatorii, la fel - în Michigan, Louisiana şi Mississippi

În Ucraina, președintele Volodimir Zelenski s-a vaccinat la bustul gol. Zelenski a primit vaccinul în estul țării, unde i-a vizitat pe militarii care luptă împotriva separatiștilor pro-ruși.

Şeful statului i-a îndemnat pe toți ucrainenii să-i urmeze exemplul, dar are de dus o muncă serioasă de convingere. Aproape jumătate din populația Ucrainei nu vrea să se vaccineze.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: “Este imposibil să învingem pandemia de Covid doar purtând mască și folosind dezinfectanți. Trebuie să ne vaccinăm toți, chiar și aceia dintre noi care am trecut prin boală.”

Singurul vaccin disponibil în Ucraina este cel de la AstraZeneca. Liderul de la Kiev a respins din start ideea unei imunizări cu serul rusesc Sputnik și le-a cerut țărilor din Uniunea Europeană să trimită vaccinuri și în Ucraina, în semn de solidaritate.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62177311
Mii de persoane au participat la funeraliile primarului Zagrebului. FOTO

Mii de persoane, sfidând restricţiile antiepidemice, au asistat miercuri la Zagreb la funeraliile lui Milan Bandic, primar din 2000 al capitalei croate, decedat duminică în urma unui infarct la 65 de ani, transmite AFP.

62177293
Situație tot mai tensionată după arestarea lui Navalnîi. Kremlinul avertizează: "Să nu se joace cu focul"

Kremlinul a denunţat miercuri drept ”absolut inacceptabile” noile sancţiuni impuse de Uniunea Euroepană (UE) şi Statele Unite unor oficiali ruşi de rang înalt cu privire la otrăvirea lui Aleksei Navalnîi.

62177284
Protest în Republica Moldova. O tânără s-a dezbrăcat în fața sediului Poliției de Frontieră

O tânără din Republica Moldova s-a dezbrăcat de haine și a rămas în lenjeria intimă în fața sediului Poliției de Frontieră din Moldova, în semn de protest față de felul în care sunt tratați unii angajați de către oficialii de la frontieră.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.