Ucraina susţine că acordul cu SUA privind mineralele este preliminar şi că nu îl va semna fără garanţii de securitate

62521722
Profimedia

Premierul ucrainean Denis Şmigal a declarat miercuri că Ucraina şi SUA au elaborat "o variantă finală" a unui acord prin care venituri rezultate din exploatarea resurselor minerale ucrainene vor fi destinate unui fond de investiţii comun.

Denis Şmigal a declarat că  Kievul îl va semna numai după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care va efectua o vizită în SUA, va conveni cu omologul său american Donald Trump asupra garanţiilor de securitate cerute de Kiev, relatează agenţiile EFE şi Reuters.

"Nu luăm în calcul semnarea vreunui acord fără garanţii de securitate", a spus Şmigal la o televiziune ucraineană, potrivit agenţiei publice de presă Ukrinform.

Conform premierului ucrainean, Ucraina şi SUA au convenit "o variantă finală a acordului", care "în acest moment se numeşte 'Acord asupra stabilirii normelor şi condiţiilor pentru investiţii într-un fond de reconstrucţie a Ucrainei'".

"Este de fapt un acord preliminar care stabileşte acţiunile juridice pentru viitoarea creare a unui fond de investiţii pentru reconstrucţia Ucrainei", a explicat premierul ucrainean, conform căruia Ucraina şi SUA vor avea aceleaşi drepturi şi obligaţii în acest fond, atât în ce priveşte luarea deciziilor, cât şi contribuţiile cu capital, Kievul urmând să contribuie cu 50% din "toate veniturile obţinute din viitoarea monetizare a tuturor activelor constând din resursele naturale relevante deţinute de stat şi din infrastructura relevantă".

"Punctul 10 al convenţiei vorbeşte de asemenea despre modul cum acordul asupra fondului este un element integral al arhitecturii acordurilor bilaterale şi multilaterale, şi de asemenea despre paşii concreţi pentru a obţine o pace durabilă şi a consolida stabilitatea economică şi securitatea", a mai spus Şmigal.

"După ce preşedintele ucrainean şi preşedintele american vor conveni asupra garanţiilor de securitate, (după ce) vor conveni cum să legăm acest acord preliminar cu garanţiile de securitate din partea Statelor Unite pentru ţara noastră, în prezenţa celor doi preşedinţi un reprezentant al guvernului ucrainean va semna acest acord preliminar", în timpul unei vizite pe care Zelenski ar urma să o efectueze vineri la Washington, a indicat premierul ucrainean.

El a făcut aceste declaraţii după ce surse oficiale ucrainene au anunţat marţi seară că Ucraina a ajuns la un acord cu SUA asupra exploatării mineralelor ucrainene, iar preşedintele american Donald Trump a afirmat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va veni vineri la Washington şi va semna înţelegerea.

Potrivit versiunii acordului la care a avut acces presa, acesta nu include garanţiile de securitate cerute de Zelenski şi despre care a vorbit acum de asemenea premierul Şmigal.

Acordul iniţial propus de Washington era un memorandum care prevedea cedarea către SUA a jumătate din resursele naturale ucrainene, respectiv petrol, gaze naturale, uraniu, litiu şi alte minerale rare (pământuri rare), acord pe care Trump îl consideră o formă de compensaţie pentru ajutorul oferit Ucrainei de SUA în războiul cu Rusia.

Dar Zelenski a refuzat să-l semneze, nu pentru că s-ar opune unei asemenea înţelegeri, faţă de care anterior s-a declarat de acord, ci pentru că acel memorandum nu cuprindea nicio menţiune despre solicitările Kievului privind garanţiile de securitate şi continuarea asistenţei militare americane. Refuzul lui Zelenski a condus la un conflict public cu Trump, care l-a catalogat pe preşedintele ucrainean drept dictator.

Zelenski a dat asigurări în weekend că nu va semna niciun acord care să îndatoreze Ucraina pentru generaţii de acum înainte. Administraţia Trump a cerut Kievului un angajament de până la 500 de miliarde de dolari, dar Zelenski susţine că tot ajutorul oferit de SUA de la începutul războiului cu Rusia ar fi de cel mult 100 de miliarde de dolari şi că s-a înţeles cu fostul preşedinte american Joe Biden că acest ajutor a constat în principal în donaţii, nu în împrumuturi, prin urmare Kievul nu recunoaşte o datorie financiară către SUA.

Potrivit estimărilor, Ucraina concentrează aproximativ 5% din rezervele mondiale de minerale, dar cele râvnite de Trump sunt majoritatea dificil de exploatat, extracţia lor necesită investiţii considerabile sau se află în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62522757
O eroare înlocuiește cuvântul „rasist” cu „Trump”, pe iPhone. Reacția Apple

Apple a promis să remedieze o eroare în instrumentul său de dictare automată pentru iPhone, după ce unii utilizatori au raportat că acesta le-a sugerat „Trump” atunci când au spus cuvântul „rasist”.  

62522715
Polonia, pregătită să găzduiască trupe americane dacă Germania nu le mai vrea pe teritoriul ei. Duda: „Acceptăm de bunăvoie”

Președintele polonez Andrzej Duda a declarat marți că, dacă Germania nu dorește trupe americane pe teritoriul său, Polonia ar fi fericită să le primească.

62522713
China a efectuat "exerciţii de tragere", cu muniție reală, în largul Taiwanului. „O provocare flagrantă”, reacționat Taipeiul

Armata chineză a desfășurat miercuri "exerciții de tragere" cu muniție reală în largul coastei de sud-vest a Taiwanului, acțiune considerată de Taipei provocatoare și periculoasă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.