China a efectuat "exerciţii de tragere", cu muniție reală, în largul Taiwanului. „O provocare flagrantă”, reacționat Taipeiul

62522713

Armata chineză a desfășurat miercuri "exerciții de tragere" cu muniție reală în largul coastei de sud-vest a Taiwanului, acțiune considerată de Taipei provocatoare și periculoasă.

În același timp, un lider chinez de rang înalt a afirmat că Beijingul va depune eforturi hotărâte pentru a prelua controlul asupra insulei, potrivit Reuters și AFP.

Taiwanul guvernat democratic, pe care China îl vede ca pe propriul său teritoriu, s-a plâns în repetate rânduri de activităţile armatei chineze, între care şi mai multe rânduri de manevre militare la scară mare în ultimii trei ani, notează Reuters.

Cu puţin timp înainte de ora locală 09:00 (10:00 GMT), Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat că a depistat 32 de avioane militare chineze care desfăşoară "un exerciţiu comun de pregătire de luptă", alături de nave de război chineze în zona strâmtorii Taiwan.

"În această perioadă încalcă chiar mai flagrant practica internaţională desemnând unilateral o zonă de manevre în ape aflate la circa 40 de mile nautice (74 km) de coastă, fără avertisment prealabil, pretinzând că va efectua 'exerciţii de tragere'", a adăugat acesta.

Oraşele Kaohsiung şi Pingtung din sud-vestul insulei, menţionate în comunicatul Ministerului Apărării, găzduiesc amândouă baze ale forţelor aeriene şi navale.

Exerciţiile pun în pericol siguranţa zborurilor internaţionale şi a navigaţiei şi reprezintă o "provocare flagrantă" pentru pacea şi stabilitatea regionale, a precizat ministerul în comunicat, precizând că a desfăşurat propriile forţe pentru a monitoriza situaţia.

Potrivit AFP, este vorba despre forţe aeriene, terestre şi navale pentru "a supraveghea, alerta şi reacţiona în mod adecvat adecvat".

Nu există până în prezent o confirmare a Chinei că efectuează noi manevre în jurul Taiwanului şi Ministerul Apărării de la Beijing nu a răspuns unei solicitări de a comenta informaţia.

Alte activităţi ale Chinei în regiune, precum cele din largul Australiei, au furnizat "dovezi că China este singura şi cea mai mare ameninţare la pace şi stabilitate în strâmtoarea Taiwan şi în Indo-Pacific", a precizat ministerul taiwanez.

China nu a renunţat niciodată la utilizarea forţei pentru a aduce Taiwanul sub dominaţia sa şi l-a denunţat pe preşedintele Lai Ching-te, care şi-a început mandatul anul trecut, drept un "separatist", criticând SUA pentru sprijinul său pentru Taiwan.

Anterior în cursul zilei de miercuri, agenţia de ştiri oficială Xinhua a relatat că al patrulea oficial în ierarhia Partidului comunist chinez, Wang Huning, a cerut în această săptămână un efort mai mare în cauza reunificării chineze.

China trebuie să "valorifice cu fermitate dreptul de a domina, să preia iniţiativa în relaţiile din strâmtoarea şi să facă demersuri hotărâte în cauza reunificării patriei mamă", a declarat Wang Huning la o reuniune anuală privitoare la activităţi în legătură cu Taiwanul.

Guvernul Taiwanului respinge pretenţiile de suveranitate ale Beijingului, afirmând că numai locuitorii insulei îşi pot decide viitorul.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62522693
Poliția britanică a făcut publice imagini cu furtul unei toalete de aur dintr-un palat unde a locuit Winston Churchill

Imagini cu unul dintre cele mai faimoase jafuri din ultimii ani au fost date publicității de poliția britanică.

62522689
Macron ține o videoconferință de urgență cu liderii UE cu privire la discuțiile sale cu Trump pe tema Ucrainei

Președintele francez Emmanuel Macron îi va informa miercuri prin videoconferință pe liderii UE cu privire la discuțiile sale cu președintele american Donald Trump, înainte de summitul de urgență din 6 martie privind sprijinul european pentru Ucraina.

62416247
Decizie controversată în SUA. Casa Albă va alege jurnaliștii care au acces la președintele Trump. „Nu va mai fi așa”

Casa Albă a anunţat marţi că va prelua controlul asupra selectării jurnaliştilor care au acces la conferinţele de presă ale preşedintelui Donald Trump, relatează miercuri dpa.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.