Atacurile repetate au dat o lovitură serioasă, firmelor mici şi mijlocii. Rusii, ale căror mijloace de trai depind de pieţele online, răbufnesc tot mai mult pe internet, cu critici la adresa războiului dus de țara lor în Ucraina.

Rușii care erau dimineață în zona au surprins momentul in care dronele ucrainene loveau depozitele Wildberries de la marginea Sankt Petersburgului.

A fost al patrulea atac din ultima săptămâna care a vizat populară companie de vânzări online după ce alte sedii au fost distruse în Krasnodar și în apropiere de Moscova. 

Mai multe imagini arată ce a rămas din depozitele Wildberries de lângă capitala rusă.

Chris Weafer, director general al firmei de consultanță Macro-Advisory Ltd.: „Vânzările online din Rusia au crescut foarte rapid după 2022. Retragerea marilor lanțuri de magazine occidentale, din modă și alte domenii,  a dus la creșterea masivă a vânzărilor online. Companiile Wildberries și Ozon, care sunt cele mai mari, își împart 75% din piață”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a explicat că Wildberries depozitează şi expediază si componente aflate sub sancţiuni, destinate producţiei de echipamente militare. 

Wildberies a pierdut peste noapte mare parte din stocuri, iar cei care vindeau prin intermediul platformei postează întruna filmulețe în care își detaliază pierderile cu ochii în lacrimi. 

Vasiliy Samarin, vânzător la Wildberries: „Pe 18 iulie, am pierdut 7 milioane de ruble (90.000 de dolari), adică 1.200 de articole”.

Anna Vdovina, vânzător la Wildberries: „Am pierdut deja marfă de 5 milioane de ruble (65.000 de dolari). Urmarea este că am suspendat toate comenzile și nu știm ce să facem mai departe”.

Chris Weafer, director general al firmei de consultanță Macro-Advisory Ltd.: „Impactul asupra economiei ruse nu este masiv, dar aceste lovituri afectează moralul și îi fac pe oameni să pună sub semnul întrebării politicile guvernului, pentru că acum simt și văd cu ochii lor cum războiul a ajuns și pe strada lor”.

De mai multe săptămâni, Ucraina lovește necontenit mai ales rafinării si infrastructura petroliera a Rusiei. A generat astfel o amplă penurie de carburant.

Mikhail Zygar, jurnalist rus: „Rușii au reușit mult timp să ignore războiul. Nu puteau face nimic în privința asta. Nu pot protesta, nu-l pot influența niciun pe Putin, așa că și-au văzut de viață ca și cum nu se întâmpla nimic. Dar acum asta nu mai e posibil. Nu când te trezești la 3 dimineața să te așezi la coadă pentru benzină. S-a umplut internetul de glume cu ruși care spun că-și vând mașinile și vor să-și cumpere... cai”.