Turcia se pregătește pentru al doilea tur de scrutin prezidențial. Luptă strânsă între Erdogan și Kilicdaroglu

×
Publicitate

Urmează cele mai lungi și palpitante două săptămâni din istoria modernă a Turciei. Țara se pregătește pentru al doilea tur de scrutin prezidențial, după ce niciunul dintre candidați n-a atins pragul de 50% din voturi.

Actualul președinte și-a adjudecat 49,51% din sufragii, iar candidatul opoziției - 44,88%.

Pe de altă parte, partidul lui Erdogan a pierdut 50 de mandate în Parlament, comparativ cu alegerile din 2018. Vestea că va fi nevoie, de încă un tur, n-a priit bursei din Istanbul și nici lirei turcești, care pierdut, luni, și mai mult din valoare.

Pentru Erdogan și partidul său, rezultatele au fost sub așteptări. Chiar admitând că va fi nevoie de încă un tur, Erdogan s-a pripit să sărbătorească în balconul sediului central al partidului său din Ankara. Acolo și-a celebrat Erdoan victoriile din ultimii 20 de ani.

Erdogan e optimist

Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei: „Dacă națiunea noastră alege în favoarea unui al doilea tur de scrutin, atunci e binevenit. Dar credem că vom încheia acest tur cu peste 50% din voturi. Credem cu tărie că vom continua să slujim națiunea și în următorii 5 ani”.

Optimist s-a arătat și rivalul Sultanului, Kemal Kilicdaroglu, susținut de o coaliție de șase partide de opoziție.

Kemal Kilicdaroglu, candidat prezidențiale: „Dorința de schimbare a turcilor trece de 50% și asta se vede în faptul că Partidul Justiție și Dezvoltare (al lui Erdogan) a pierdut mandate. Sunt aici, sunt aici! Și voi sunteți cu mine. Jur în fața lui Dumnezeu că voi lupta până la capăt! Sunt! Aici! Cu voi!”.

Imediat după sigilarea urnelor, turcii s-au lipit de ecranele televizoarelor, urmărind raportarea rezultatelor. Odată cu trecerea orelor, Erdogan a pierdut avansul semnificativ, de 15%, cu care a fost creditat inițial de presa de stat.

În momentul în care scorul lui a coborât sub 50%, muzica s-a oprit brusc la sediul Partidului Justiție și Dezvoltare din Istanbul.

Curând, Erdogan a ieșit din locuința lui, dar n-a făcut niciun fel de declarație, pornind către aeroport ca să se întoarcă la Ankara.

Naționalistul Sinan Ogan, surpriza alegerilor

De la Washington, Joe Biden a făcut o paralelă cu ultimul scrutin prezidențial din Statele Unite, din 2020.

Reporter: Alianța de opoziție susține că (Kilicdaroglu) e în frunte, iar presa de stat spune că Erdogan conduce.

Joe Biden, președintele SUA: Sună familiar, nu-i așa? Uite, cine câștigă... să câștige, așa le doresc. Sunt destule probleme în acea parte a lumii și fără tulburări în Turcia.

Surpriza alegerilor este, însă, naționalistul Sinan Ogan, care a obținut peste 5% din voturi, mai mult decât el însuși se aștepta.

Electoratul lui ar putea avea un impact major în turul al doilea, programat pe 28 mai. Urmează să anunțe pe cine va susține după discuții cu partidul său.

Întrebat despre acest scenariu în cursul campaniei, Ogan a dat un răspuns greu de interpretat, întrucât dădea speranțe și lui Erdogan și rivalului acestuia.

Ne vom uita la pozițiile lor legate de națiune și la competențele lor. Vom studia ce atitudine au față de terorism. Vom decide cu bun-simț. Bunul-simț ne arată că poate nu putem promite Raiul, dar este timpul să închidem porțile Iadului”, a declarat Sinan Ogan într-un interviu.

Poziția lui dură față de kurzi risca să faca imposibilă alianța cu liderul opoziției turce.

În sfârșit, un cuvânt greu de spus îl va avea și ampla diasporă turcă. În primul tur, Erdogan a câștigat detașat în Germania, Austria, Franța, Olanda ori Danemarca. În schimb, cetățenii turci din Portugalia, Spania, Italia, România, Marea Britanie, Statele Unte și Canada au votat masiv cu opoziția.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62317371
Avion de vânătoare rusesc, ridicat de la sol în preajma a două aeronave NATO. Anunțul ministerului rus al Apărării

Un avion de vânătoare rusesc a fost ridicat de la sol, a anunțat Ministerul Apărării de la Moscova, pentru a intercepta alte două avioane NATO.

62348058
”George Soros a murit”. Cum a reacționat miliardarul la zvonurile că a suferit un atac de cord fatal

”Sunt în viață și sănătos”, a scris George Soros luni pe contul său de Twitter, după ce zvonul privind moartea sa, în urma unui atac de cord, se rostogolea deja de câteva ore bune pe internet.

 

62273599
Propaganda din Belarus a publicat o fotografie cu Lukaşenko, după ce s-a zvonit că este grav bolnav | FOTO

Un canal de ştiri de stat din Belarus a publicat, luni, o fotografie cu preşedintele Aleksandr Lukaşenko, în prima sa apariţie publică după aproape o săptămână, în urma speculaţiilor cu privire la starea de sănătate a liderului belarus.

Recomandări
Agerpres siegfried muresan la palatul parlamentului
Siegfried Mureșan negociază și cu PSD pentru cele 233 de voturi. Scenariile pregătite de Nicușor Dan dacă guvernul nu trece

Siegfried Mureșan a început negocierile pentru viitorul guvern și a prezentat o parte din programul cu care încearcă să adune cele 233 de voturi.

Trase bani cg
Călin Georgescu și traseul banilor din dosarul de peste un milion de euro. Unde au ajuns, de fapt, sumele virate

Procurorii DIICOT au explicat în fața instanței cum au reușit Călin Georgescu și Ionel Rusen să-l convingă pe Răzvan Leu să dea peste un milion de euro. 

Nd nicusor dan administratia
Nicuşor Dan avertizează că România trebuie să fie pregătită în faţa Rusiei. Ce spune despre riscul unui atac

Preşedintele Nicuşor Dan, aflat la New York pentru cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU, a declarat că „nu este foarte probabil” ca Rusia să atace un stat vecin „în următorii unu-doi ani”, dar România trebuie să fie pregătită.