Trump promite că dacă va fi ales din nou preşedinte îi va graţia pe atacatorii de la Capitoliu

62158802
Getty

Fostul preşedinte al SUA, Donald Trump, a afirmat că dacă va ajunge din nou la Casa Albă i-ar putea graţia pe unii din manifestanţii care au luat cu asalt Capitoliul din Washington în 6 ianuarie 2021, transmite AFP, potrivit Agerpres.

 

"Dacă voi candida şi dacă voi câştiga, îi vom trata echitabil pe cei din 6 ianuarie. Iar dacă pentru asta e nevoie de graţieri, le vom acorda graţieri, fiindcă acum sunt trataţi atât de nedrept", a spus miliardarul republican sâmbătă, în faţa susţinătorilor săi, la un miting în oraşul Conroe din statul Texas.

După atacul din 2021 asupra sediului Congresului SUA, peste 700 de persoane au fost arestate şi inculpate pentru participare la evenimentul fără precedent în cursul căruia au murit cinci oameni.

Unii dintre cei anchetaţi sunt membri ai unor grupări de extremă dreapta, cum ar fi Proud Boys, Oath Keepers sau Three Percenters. Unul din cei mai cunoscuţi este fondatorul Oath Keepers, Stewart Rhodes, în vârstă de 56 de ani, acuzat de revoltă alături de alţi zece membri ai organizaţiei.

Milioane de telespectatori din întreaga lume au urmărit în direct mulţimea care a pătruns în Capitoliu în timp ce avea loc procedura parlamentară de validare a victoriei în alegeri a actualului preşedinte al SUA, Joe Biden.

O comisie a Congresului încearcă în continuare să elucideze modul în care s-au desfăşurat evenimentele din acea zi şi să stabilească eventuala responsabilitate a lui Trump şi a anturajului acestuia. Au fost citaţi pentru audieri mai mulţi apropiaţi ai fostului preşedinte, inclusiv fiica acestuia, Ivanka.

Agenda parlamentarilor are şi un obiectiv politic: publicarea concluziilor anchetei înainte de alegerile legislative de la jumătatea mandatului prezidenţial, adică în mai puţin de un an. Dacă republicanii redobândesc atunci majoritatea în Camera Reprezentanţilor, ar putea bloca întregul demers.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62239186
Flota rusă efectuează exerciții militare antisubmarin în Marea Norvegiei
Mai multe nave din Flota Nordică a Rusiei au încheiat o serie de exerciţii antisubmarin în Marea Norvegiei, a anunţat luni Ministerul Apărării rus, citat de Reuters, relatează Agerpres.
62239310
Oamenii întâmpină cu flori și lumini Noul An Chinezesc, al Tigrului de Apă
Mai sunt câteva ore până când China şi alte state din estul Asiei vor sărbători trecerea în noul an, care începe marți sub semnul Tigrului.  
62232032
SUA vor să aprobe "mama tuturor sancțiunilor" împotriva Rusiei. Ucrainean: ”Închidem ferestrele, să nu ia blocul la țintă”
Statele Unite se pregătesc să sancţioneze Rusia cât mai repede, chiar înainte să aibă loc o potenţială invazie a Ucrainei.