Deja americanii spun, prin vocea secretarului apărării, că ei controlează cât va dura acest război.

Donald Trump, președintele SUA: „Armata Statelor Unite, împreună cu minunații noștri parteneri israelieni, continuă să distrugă complet inamicul, mult înainte de termen și la un nivel pe care oamenii nu l-au mai văzut până acum. Nu mai au marină. Nu mai au apărare antiaeriană. Nu mai au forțe aeriene. Comunicațiile s-au dus. S-a terminat cu rachetele, cu lansatoarele... În rest, sunt destul de bine”.

Cum Iranul „a pierdut totul”, după cum pretinde Trump, președintele american a exclus o posibilă invazie a trupelor americane la sol. „Nu este ceva la care să ne gândim acum”, pentru că ar fi „pierdere de timp”, a spus liderul de la Casa Albă într-un interviu telefonic pentru NBC.

Reporter: „Vă este frică de o invazie americană?”

Citește și
Poliția britanică redeschide ancheta împotriva lui Andrew Tate pentru acuzații de viol și agresiuni sexuale din 2014–2015
Poliția britanică redeschide ancheta împotriva lui Andrew Tate pentru acuzații de viol și agresiuni sexuale din 2014–2015

Abbas Araghchi, ministrul iranian de Externe: „Nu, îi așteptăm”.

Reporter: „Așteptați armata americană să vă invadeze cu trupe terestre?”

Abbas Araghchi: „Da, pentru că suntem încrezători că le putem ține piept și va fi un dezastru pentru ei”.

La rândul lor, kurzii din Irak spun că sunt gata să lupte și să treacă granița în Iran, însă nu s-a întâmplat asta.

Pete Hegseth, secretarul american al Apărării: „Războaiele prostești și „politic corecte” din trecut sunt opusul a ceea ce facem aici. Gata cu asta. Noi controlăm cât va dura acest război. Forțele noastre acționează cu o măiestrie fără egal, iar misiunea avansează decisiv. Pe măsură ce desfășurăm mai multe forțe și aducem mai multe capabilități, iar munițiile noastre — lansate din aer — produc efecte și mai devastatoare, noi stabilim ritmul, noi stabilim calendarul. Stocurile noastre de arme defensive și ofensive ne permit să menținem această campanie atât timp cât este necesar”.

Amiralul Brad Cooper: „Comparativ cu situația de la început, atacurile cu rachete balistice (n.r. ale Iranului) au scăzut cu 90%, iar atacurile cu drone au scăzut cu 83%. Doar în ultima oră, bombardierele americane B-2 au lansat zeci de bombe anti-bunker de 900 kilograme, vizând lansatoare de rachete balistice adânc îngropate. Președintele ne-a dat o altă misiune: să distrugem, să aducem la zero, capacitățile Iranului de a fabrica rachete balistice. Așadar, nu doar lovim ceea ce au acum, ci le distrugem capacitatea de a reconstrui”.

Eyal Zamir, șeful Statului Major al armatei israeliene: „Trecem acum la următoarea fază a campaniei. În această fază, vom intensifica loviturile asupra fundațiilor regimului și asupra capacităților sale militare. Avem la dispoziție acțiuni surpriză suplimentare pe care nu intenționez să le dezvălui”.

Iranul susține că încă mai rachete de ultimă generație la dispoziție

Însă, sfidător, un oficial al Gardienilor Revoluției, armata islamică, susține că Iranul nu a folosit încă noua generație de rachete în conflictul cu Statele Unite și Israel.

Donald Trump: „Sunt duri și vor să lupte. Dar ne sună, spunând: „Cum ajungem la o înțelegere?” Eu le-am răspuns: „Cam târziu”. Noi vrem să luptăm acum mai mult decât vor ei”.

Ulterior, Trump a transmis pe rețeaua lui de comunicare că „Nu va exista niciun acord cu Iranul în afara CAPITULĂRII NECONDIȚIONATE!”.

Președintele american mai declarase, într-un interviu pentru publicația americană Axios, că fiul fostului ayatollah, considerat favorit pentru funcția supremă în stat, este o variantă inacceptabilă. Și crede că el însuși ar trebui să fie implicat în selecție, la fel cum s-a întâmplat și în cazul numirii vicepreședintei Delcy Rodriguez în Venezuela, în locul lui Nicolas Maduro.