Trei persoane au murit într-un schimb de focuri între soldaţi ucraineni staţionaţi în regiunea Harkov

62449652
Getty

Un schimb de focuri între soldaţi ucraineni staţionaţi în regiunea Harkov (nord-estul Ucrainei) s-a soldat cu trei morţi şi patru răniţi grav, a anunţat miercuri o divizie a armatei ucrainene.

 

Soldaţii au folosit arme de foc în una dintre unităţi. "Trei soldaţi au fost ucişi şi alţi patru au fost răniţi', a precizat divizia Khortytsia, scrie AFP.

Au suferit răni "grave", iar forţele de ordine se află la faţa locului, a precizat aceeaşi sursă.

"Conducerea ia toate măsurile necesare pentru a preveni repetarea unor astfel de incidente în viitor", a adăugat aceasta.

Circumstanţele incidentului nu au fost încă clare, iar armata nu a precizat cine este responsabil, spunând doar că armele au fost folosite din motive "personale" şi nu militare.

Violenţa în rândul personalului militar în serviciu este un subiect sensibil în Ucraina, dar împuşcăturile sunt rare.

În ianuarie 2022, cu câteva săptămâni înainte de invazia rusă, un recrutat al Gărzii Naţionale Ucrainene în vârstă de 21 de ani a ucis patru soldaţi şi un civil cu o puşcă de asalt într-o fabrică aerospaţială.

În mai 2024, un soldat rus în vârstă de 57 de ani, recrutat dintr-o colonie penală, ar fi împuşcat mortal şase dintre camarazii săi în regiunea Doneţk din est.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62337307
Olaf Scholz vrea să candideze pentru un nou mandat, în ciuda sondajelor nefavorabile
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat miercuri că doreşte să candideze pentru un nou mandat la alegerile legislative stabilite pentru sfârşitul lunii septembrie 2025, în ciuda sondajelor actuale nefavorabile, relatează AFP.
62469605
Netanyahu, în Congresul SUA: „Israelul nu încearcă să reocupe Gaza”. Ce planuri are premierul israelian. VIDEO
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a împărtăşit miercuri în faţa Congresului american "viziunea sa pentru Gaza", declarând că "demilitarizarea şi deradicalizarea" teritoriului ar putea "conduce la un viitor de securitate şi pace", relatează AFP.
62469603
Un petrolier care transporta 1,4 milioane de litri de petrol s-a răsturnat în largul capitalei filipineze Manila. VIDEO
Un petrolier sub pavilion filipinez care transporta 1,4 milioane de litri de petrol s-a răsturnat şi s-a scufundat joi în largul zonei de coastă a capitalei filipineze Manila, au declarat autorităţile care acţionează pentru a opri scurgerea încărcăturii.