Trei locotenenţi ai lui El Chapo au evadat din închisoare cu ajutorul unui comando

62058480
Twitter

Evadare demnă de filmele de acţiune, într-un penitenciar din capitala Venezuelei. 

 

Trei traficanţi de droguri mexicani au reuşit să evadeze în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă dintr-o închisoare din Caracas unde erau încarceraţi, a anunţat ministrul venezuelan pentru afaceri penitenciare, Iris Varela, transmite AFP.

"Ofer o recompensă celor care ne vor putea oferi piste fiabile care să conducă la prinderea celor trei traficanţi de droguri mexicani evadaţi" în noaptea de vineri spre sâmbătă, a scris ministrul într-un mesaj pe Twitter, la care a adăugat fotografii ale celor trei evadaţi.

Ministrul a precizat că cei trei au evadat din La Planta, o închisoare foarte violentă din Caracas închisă în 2012, dar redeschisă cinci ani mai târziu, de această dată ca "centru de reeducare" pentru deţinuţii străini.

Ea nu a oferit niciun detaliu despre modul în care a fost organizată evadarea, nici despre pedepsele la care erau condamnaţi cei trei.

Potrivit organizaţiei Una ventana a la libertad (O fereastră spre libertate), de apărare a drepturilor deţinuţilor, "un comando înarmat a aruncat în aer un zid", apoi a pătruns în incinta penitenciarului unde i-a căutat pe cei trei prizonieri.

Presa venezueleană a informat că cei trei ar face parte din cartelul mexican Sinaloa, organizaţie ultraviolentă înfiinţată de Joaquin 'Chapo' Guzman, în prezent închis în Statele Unite.

ONG-ul critică frecvent situaţia "haotică" din sistemul penitenciar venezuelean unde grupurile de infractori tind să preia controlul închisorilor.

Un raport al organizaţiei a făcut cunoscut că în 2018 s-au înregistrat 70 de evadări, în cursul cărora au reuşit să fugă 470 de deţinuţi. Autorităţile au prins numai 105 evadaţi, adică 22%, potrivit documentului.

Închisorile vechi, suprapopularea, corupţia şi lipsa personalului, de altfel prost plătit, sunt factori care contribuie la acest fenomen, mai scrie în raportul citat de AFP.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62058478
Siberia, lovită de un adevărat potop. Zeci de localităţi sunt sub ape

În Siberia, sunt cel puțin cinci morți și mai mulți dispăruți după ce apele s-au revărsat în regiunea Irkuţk.

62058474
Elton John, scrisoare pentru Vladimir Putin. Motivul pentru care artistul s-a înfuriat

"Îl respect, dar este în eroare". Este răspunsul lui Vladimir Putin pentru Elton John, care i-a adresat o scrisoare deschisă, acuzându-l de "ipocrizie" când susține că Rusia "nu are nicio problemă cu homosexualii".

62058472
Ducesa Meghan Markle şi-a descoperit o rudă printre jucători, la un meci de baseball

Ducesa de Sussex a avut una dintre rarele sale apariții în public după nașterea micului Archie.

Recomandări
Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

Dna inquam photos george calin
Surse: Percheziții DNA la Serviciul Permise și Înmatriculări Ilfov. Anchetatorii investighează suspiciuni de luare de mită

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la sediul Serviciului Permise şi Înmatriculări Ilfov, într-un dosar de luare de mită în legătură cu promovarea examenului practic pentru obţinerea permisului auto.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.