Trei bulgari, arestaţi după ce ar fi vandalizat Memorialului Shoah de la Paris

62435279
Shutterstock

Trei bulgari suspectaţi că în luna mai au marcat cu vopsea nişte şabloane reprezentând "mâini roşii" pe Memorialul Shoah din Paris, un muzeu dedicat istoriei evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost arestaţi.

 

Doi dintre ei au fost arestaţi joi în Bulgaria şi un altul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, a precizat Agenţia Naţională de Securitate (DANS) într-un comunicat.

Primul, în vârstă de 35 de ani, a fost arestat în capitala Sofia, iar al doilea, în vârstă de 27 de ani, în oraşul Blagoevgrad (sud-vest), au declarat pentru AFP purtătorii de cuvânt ai parchetelor respective.

Al treilea a fost arestat în Croaţia, potrivit unei surse apropiate anchetei.

„Acţionând în cercurile de extremă-dreapta din Bulgaria”, aceştia sunt acuzaţi că au «vandalizat» Memorialul în noaptea de 13 spre 14 mai, potrivit agenţiei naţionale bulgare de securitate, care încearcă să identifice «complicii lor şi instigatorii acestor acte».

Nu mai puţin de 35 de şabloane reprezentând mâini roşii au fost pictate pe Zidul Dreptăţii, în afara muzeului, unde sunt aplicate plăcuţe cu numele celor 3 900 de bărbaţi şi femei care au contribuit la salvarea evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Parchetul din Paris a deschis o anchetă judiciară împotriva a trei suspecţi, care erau fugari în străinătate, şi a emis un mandat european de arestare.

Ancheta se referă la fapte de „deteriorare a bunurilor altor persoane comise în cadrul unui grup”, cu circumstanţa agravantă că acestea „au fost comise din cauza apartenenţei reale sau presupuse la o etnie, rasă sau religie”, ceea ce atrage după sine o pedeapsă de şapte ani de închisoare.

Aceste acte de vandalism au provocat agitaţie în comunitatea evreiască şi chiar la cele mai înalte niveluri ale guvernului.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat un „atac asupra memoriei” victimelor Shoah-ului şi a promis că autorităţile franceze vor fi ”inflexibile în faţa antisemitismului odios”.

În ultimele luni, mai multe cazuri foarte mediatizate din Franţa au ridicat suspiciuni de interferenţă străină în legătură cu războiul Rusiei din Ucraina şi conflictul dintre Hamas şi Israel.

La 1 iunie, trei sicrie purtând inscripţia „Soldaţi francezi din Ucraina” au fost depuse la poalele Turnului Eiffel. Trei bărbaţi, unul de naţionalitate bulgară şi celălalţi născuţi în Germania şi Ucraina, au fost arestaţi înainte de a fi eliberaţi.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Incendiu major în California. Peste 4.000 de persoane au fost evacuate. „A fost înfricoșător”

Peste 4.000 de persoane au fost evacuate în California în faţa unui megaincendiu violent care a continuat să crească periculos vineri, în ciuda intervenţiei a 1.600 de pompieri, şi provoacă îngrijorare în rândul autorităţilor, relatează AFP.  

Interdicție prelungită pentru televiziunea Al-Jazeera. Un tribunal israelian a decis

Televiziunea Al-Jazeera are interdicție în continuare de a emite de pe teritoriul Israelului, la fel ca și jurnaliștii acesteia. Un tribunal israelian a extins vineri cu 45 de zile ordinul de închidere temporară a canalului de televiziune.

Asalt mecanizat rusesc, respins spectaculos de trupele Kievului. Cu ce fel de vehicule au atacat în zori

Forțele ucrainene au respins în regiunea Donețk un asalt mecanizat rusesc de mărimea unui batalion, după ce trupele Moscovei au avansat până la periferia de sud-est a orașului Donețk.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.