Trei adulți și o fetiță au plutit 32 de zile în Pacific. 8 pasageri de pe vas au murit

62109398

Doi bărbaţi, o femeie şi o fetiţă au supravieţuit după ce au plutit în derivă timp de 32 de zile în sudul Oceanului Pacific, a relatat miercuri un cotidian din Insulele Solomon, informează AFP.

Supravieţuitorii au povestit că cele opt persoane alături de care s-au îmbarcat, printre care şi un bebeluş, şi-au pierdut viaţa, potrivit Solomon Star News.

Conform cotidianului, grupul a pornit la drum pe 22 decembrie din provincia Bougainville, în Papua Noua Guinee, cu intenţia de a-şi petrece Crăciunul în Insulele Carteret, aflate la o distanţă de 100 de kilometri.

Ambarcaţiunea s-a răsturnat, iar o parte dintre persoanele aflate la bord s-au înecat, a povestit unul dintre supravieţuitori, Dominic Stally.

Ceilalţi pasageri au reuşit să redreseze vasul, dar alte persoane au decedat ulterior pe parcursul unei îndelungate perioade în derivă prin apele traversate de curenţi oceanici puternici.

"Nu am avut ce face cu cadavrele acestora, a trebuit să le abandonăm în mare", a declarat Dominic Stally. "Un cuplu care a decedat a lăsat în urmă un bebeluş. M-am ocupat de bebeluş, dar apoi a murit şi acesta".

Ca să poată supravieţui, naufragiaţii au mâncat nuci de cocos care pluteau la suprafaţa mării şi au colectat apă de ploaie.

Potrivit lui Dominic Stally, mai multe ambarcaţiuni de pescuit au trecut prin apropiere fără să identifice naufragiaţii. În cele din urmă, supravieţuitorii au fost reperaţi pe 23 ianuarie în largul Noii Caledonii, după ce au plutit 32 de zile în derivă pe o distanţă de aproape 2.000 de kilometri.

Cei patru supravieţuitori au fost debarcaţi sâmbătă în portul Honiara, capitala Insulelor Salomon, un stat compus din circa 10 insule principale şi sute de insule de mici dimensiuni.

Supravieţuitorii au primit tratament de rehidratare după care au fost externaţi.

Astfel de cazuri uimitoare de supravieţuire nu sunt rare în Oceanul Pacific, unde insulele sunt frecvent despărţite de imense întinderi de apă.

În ianuarie 2014, un pescar salvadorian, Jose Alvarenga, a eşuat pe Insulele Marshall după mai bine de 13 luni de când s-a îmbarcat spre coasta occidentală a Mexicului împreună cu un tovarăş care şi-a pierdut viaţa în timpul călătoriei.

Un adolescent indonezian a supravieţuit şapte săptămâni pe mare în 2018 după ce ambarcaţiunea sa de pescuit a plutit în derivă ajungând la o distanţă de 2.500 de kilometri în largul insulei Guam.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62109393
Explozii puternice în două orașe dintr-o țară europeană, cauzate de colete capcană
Două explozii puternice au avut loc miercuri în Țările de Jos, una în Amsterdam, la o clădire de birouri din cartierul Sloterdijk, iar o alta la poşta din Kerkrade.
62109371
O femeie i-a donat patronului ei un rinichi. Drept recunoștință, acesta i-a donat un salon de înfrumusețare
Prietenia a fost dusă la un alt nivel în Statele Unite. Patronul unei reţele de saloane de înfrumuseţare, care avea nevoie urgentă de un transplant de rinichi, a primit ajutor de la prietenă pe care o ştia de 20 de ani.
62109337
Trei tone de cocaină, descoperite în Ecuador, pe un vas care transporta produse spre Belgia
Captură impresionantă de droguri în Ecuador. Aproape trei tone de cocaină au fost descoperite pe un vas care transporta containere cu produse agricole spre Belgia.