Toate zborurile din Belgia, anulate. Avertizarea lansată de Eurocontrol

62021166
iStock

Toate zborurile spre sau din Belgia sunt anulate, miercuri, ca urmare a unei acțiuni de protest, au anunțat controlorii de trafic aerian. Această acțiune a intrat în vigoare marți seara, la ora locală 22.00.

Potrivit BBC News, este vorba despre o acțiune de protest națională, pentru care au pledat trei sindicate. Astfel, agenția de trafic aerian Skeyes a precizat că „nu există nicio certitudine privind asigurare numărul personalului într-o serie de posturi cheie.”

„Cu șase ore înaintea de începerea protestului național, compania nu are suficiente informații cu privire la numărul de participanți la grevă”, pentru că angajații Skeyes care fac parte din sindicat nu trebuie să anunțe în avans dacă doresc sau nu să muncească în ziua respectivă.

Agenția a mai precizat că își asumă resposabilitatea de a garanta siguranța călătorilor, ceea ce nu se poate face „din cauza lipsei de certitudine privind acoperirea unor posturi esențiale”, care ar fi fost necesare pentru ca zborurile să se desfășoare în condiții normale. În acest context, singura opțiune a fost aceea de a nu asigura deloc traficul aerian.

O serie de companii aeriene au anulat sau au reprogramat zborurile, de teamă că vor fi afectate de grevă.

Acțiunea de grevă va avea un efect limitat și asupra spațiului belgian aerien, întrucât Skeyes este responsabilă de tot traficul aerian de până la o altitudine de 7.500 de metri. Apoi, zborurile sunt coordonate cu ajutorul organizației europene pentru controlul traficului aerian, Eurocontrol, care a precizat că va transmite „rute recomandate pentru a evita spațiul aerian belgian.”

Zborurile guvernului și ale armatei, însă, nu vor fi afectate.

Decizia de a intra în grevă națională vine după ce Guvernul belgian nu a reușit să cadă la un acord comun cu trei sindicate importante, pe tema creșterii veniturilor, care este limitată la 0.8% în următorii doi ani. Sindicatele cer salarii mai mari, beneficii și pensii „rezonabile.”

Astfel, aeroportul Charleroi, al doilea cel mai mare din Belgia și hib local pentru gigantul low-cost Ryanair a anunțat deja că miercuri va fi închis. Totodată, compania Bruxelles Airlines a anulat 222 de zboruri.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62021339
Secretele procesului lui El Chapo. Celebrul narcotraficant ”Chupeta” l-a turnat

Unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi de droguri din lume, mexicanul poreclit El Chapo, riscă închisoarea pe viaţă. Un tribunal american l-a găsit vinovat de trafic de droguri şi spălare de bani

62021149
Un român condamnat la noi în țară și prins în Italia a fugit de sub ochii gardienilor, la tribunal

Un român de 31 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare în România și prins recent în Brescia, Italia, a reușit să fugă marți dimineața, conform Bresciatoday.it.

62021148
Reacția lui El Chapo după ce și-a aflat verdictul pentru cele zece capete de acuzare

Joaquin "El Chapo" Guzman Loera, baronul mexican al drogurilor, care a strâns o avere de aproape 14 miliarde de dolari de pe urma traficului de droguri și-a aflat verdictul după 6 zile de deliberări din partea unui juriu federal.

Recomandări
Imago0871032323h
Catastrofă feroviară în Spania: Cel puțin 64 de morți. Două trenuri s-au ciocnit pe aceeași linie unde a fost tragedia din ianuarie

Zeci de oameni au murit după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri în Spania, la aproximativ 150 de kilometri sud de Madrid, potrivit presei locale. Un oficial al feroviarilor spanioli spune că accidentul este „foarte ciudat”.

Download
O navă comercială care venea spre Constanța, lovită de 3 drone în apele Bulgariei. Este a cincea atacată luna aceasta

O navă comercială a fost atacată cu drone miercuri în Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei, au semnalat autorităţile de la Sofia, transmite agenţia EFE.

Imago0871046328h
Mărturie din trenurile groazei: „N-o să uit niciodată cum luau pulsul unui băiat, să vadă dacă mai e viu”. Țipete, flăcări și morți

Una dintre supraviețuitoarele tragediei feroviare din Urda, soldată, după datele preliminare, cu cel puțin 46 de morți și sute de răniți, a povestit momentele de groază prin care a trecut.