Țara europeană care are în mod oficial un al treilea gen în acte

61969234
Pro TV

Germanii care nu se simt nici bărbaţi, nici femei, pot alege acum categoria “diferit” în actele oficiale.

Parlamentul Germaniei a aprobat o lege care introduce un al treilea gen pentru cetăţenii săi. Germanii nu mai sunt obligaţi acum să aleagă între masculin şi feminin, ci pot fi diferiţi, dar cu o condiţie care a atras unele critici, potrivit News. 

Noua lege prevede într-adevăr o a treia opţiune în ceea ce priveşte genul germanilor, pentru cei care nu se consideră nici femeie, nici bărbat. Însă, pentru a putea alege opţiunea diferit este necesar un certificat medical.

Grupurile care reprezintă persoanele homosexuale şi transgender au criticat condiţia inclusă în lege, argumentând că fizicul nu este singurul factor care ar trebui luat în calcul, existând în acest caz o puternică latură sentimentală.

Noua lege a fost votată după ce în urmă cu mai bine de un an cea mai înaltă instanţă legislativă din Germania a decis că alegerea strictă între cele două genuri tradiţionale este discriminatorie şi încalcă libertăţile persoanelor.

Instanţa a ordonat legislativului să creeze o clasificare ce include o a treia opţiune sau să renunţe definitiv la clasificarea pe bază de gen a cetăţenilor germani.

În 2013, Germania a devenit prima ţară europeană care le permite părinţilor ai căror copii se nasc cu caracteristici fizice ale ambelor sexe să lase necompletată rubrica gen a certificatelor de naştere.

Cea mai avansată ţară din acest punct de vedere este considerată Argentina, care încă din 2012 le permite cetăţenilor săi să-şi schimbe încadrarea genului fără aprobarea vreunei instanţe sau certificat medical.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62028853
Deschidere de ziar cu sfaturi antisemite. Incidentul a declanșat un scandal uriaș

Scandal uriaş în Polonia, după ce în Parlament a fost difuzat un ziar de extremă-dreapta care avea pe prima pagină un articol antisemit.

62028854
Atacul din Noua Zeelandă: manifestul publicat de terorist. "Ne vedem în Valhalla"

Brendon Tarrant, presupusul autor al atacului asupra a 2 moschei din Christchurch, a postat online un manifest anti-imigranţi şi anti-musulamni.

61949527
Premierul din Noua Zeelandă, după atacul de la moschei. "Una dintre cele mai întunecate zile"

Jacinda Ardern a declarat că "este una dintre cele mai întunecate zile ale Noii Zeelande".

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.